CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SANCTITĂŢII SALE FRANCISC
ÎN REPUBLICA COREEA
CU OCAZIA CELEI DE-A VI-A ZILE A TINERETULUI ASIATIC
(13-18 august 2014)

Sfânta Liturghie în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului
World Cup Stadium (Daejeon)
Vineri, 15 august 2014

În unire cu toată Biserica noi celebrăm Ridicarea Sfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul în gloria paradisului. Ridicarea la cer a Mariei ne arată destinul nostru ca fii adoptivi ai lui Dumnezeu şi mădulare ale Trupului lui Cristos. Ca Maria Mama noastră, suntem chemaţi să participăm pe deplin la victoria Domnului asupra păcatului şi asupra morţii şi să domnim cu El în Împărăţia sa veşnică. Aceasta este vocaţia noastră.

"Marele semn" prezentat în prima lectură ne invită s-o contemplăm pe Maria, întronată în glorie alături de Fiul său divin. În afară de asta ne invită să conştientizăm viitorul pe care şi astăzi Domnul Înviat îl deschide în faţa noastră. Coreenii în mod tradiţional celebrează această sărbătoare în lumina experienţei lor istorice, recunoscând mijlocirea iubitoare a Mariei activă în istoria naţiunii şi în viaţa poporului.

În lectura a doua l-am ascultat pe sfântul Paul afirmând că Cristos este noul Adam, a cărui ascultare faţă de voinţa Tatălui a înfrânt împărăţia păcatului şi a sclaviei şi a inaugurat împărăţia vieţii şi a libertăţii (cf. 1Cor 15,24-25). Adevărata libertate se găseşte în primirea iubitoare a voinţei Tatălui. De la Maria, plină de har, învăţăm că libertatea creştină este ceva mai mult decât simpla eliberare de păcat. Este libertatea care deschide la un nou mod spiritual de a considera realităţile pământeşti, libertatea de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe fraţi şi pe surori cu o inimă curată şi de a trăi în speranţa bucuroasă a venirii Împărăţiei lui Cristos.

Astăzi, în timp ce o venerăm pe Maria Regina cerului, ne adresăm Ei ca Mamă a Bisericii din Coreea. Îi cerem să ne ajute să fim fideli faţă de libertatea regească pe care am primit-o în ziua Botezului, să conducă eforturile noastre pentru a transforma lumea conform planului lui Dumnezeu şi să Biserica din această ţară capabilă de a fi mai deplin plămadă a Împărăţiei sale în cadrul societăţii coreene. Fie ca toţi creştinii din această naţiune să fie o forţă generoasă de reînnoire spirituală în orice ambient al societăţii. Să lupte cu fascinaţia unui materialism care sufocă valorile spirituale şi culturale autentice şi spiritul de competiţie neînfrânată care generează egoism şi conflicte. În afară de asta, să respingă modelele economice inumane care creează noi forme de sărăcie şi marginalizează pe muncitori şi cultura morţii care diminuează imaginea lui Dumnezeu, Dumnezeul vieţii, şi încalcă demnitate oricărui bărbat, femeie şi copil.

Fiind catolici coreeni, moştenitori ai unei nobile tradiţii, sunteţi chemaţi să valorizaţi această moştenire şi s-o transmiteţi generaţiilor viitoare. Asta comportă pentru fiecare necesitatea unei reînnoite convertiri la Cuvântul lui Dumnezeu şi o intensă grijă faţă de cei săraci, nevoiaşi şi slabi din mijlocul nostru.

Celebrând această sărbătoare, ne unim cu toată Biserica răspândită în lume şi privim la Maria ca Mamă a speranţei noastre. Cântarea sa de laudă ne aminteşte că Dumnezeu nu uită niciodată promisiunile sale de milostivire (cf. Lc 1,54-55). Maria este fericită pentru că "a crezut în împlinirea celor spuse ei de Domnul" (Lc 1,45). În ea toate promisiunile divine s-au demonstrat adevărate. Întronată în glorie, ne arată că speranţa noastră este reală; şi încă de acum această speranţă se arată "ca o ancoră sigură şi puternică pentru viaţa noastră" (Evr 6,19) acolo unde Cristos este aşezat în glorie.

Această speranţă, iubiţi fraţi şi surori, speranţa oferită de Evanghelie, este antidotul împotriva spiritului de disperare care pare să crească precum un cancer în mijlocul societăţii care în exterior este bogată, dar totuşi experimentează adesea amărăciune interioară şi gol. Câtor tineri ai noştri această disperare i-a făcut să plătească tributul său! Fie ca tinerilor care sunt în jurul nostru în aceste zile cu bucuria lor şi încrederea lor să nu li se fure niciodată speranţa lor!

Să ne adresăm Mariei, Maica lui Dumnezeu, şi implorăm harul de a fi bucuroşi în libertatea fiilor lui Dumnezeu, de a folosi această libertate în mod înţelept pentru a sluji pe fraţii şi surorile noastre şi de a trăi şi a lucra în aşa fel încât să fie semne de speranţă, acea speranţă care îşi va avea împlinirea sa în Împărăţia veşnică, acolo unde a domni înseamnă a sluji. Amin.

Franciscus

________________

Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

La sfârşitul Sfintei Liturghii, ne adresăm încă o dată Sfintei Fecioare Maria, Regina cerului. Ei îi oferim bucuriile noastre, durerile noastre şi speranţele noastre. Încredinţăm ei în mod deosebit pe toţi cei care şi-au pierdut viaţa în scufundarea feribotului "Se Wol", precum şi pe cei care încă suferă consecinţele acestui mare dezastru naţional. Domnul să-i primească pe răposaţi în pacea sa, să-i mângâie pe cei care plâng şi să continue să-i susţină pe cei care aşa de generos au venit în ajutorul fraţilor şi surorilor lor. Acest eveniment tragic, care i-a unit pe toţi coreenii în durere, să întărească angajarea lor de a colabora împreună, solidari, pentru binele comun.

De asemenea să cerem Fecioarei Maria să-i îndrepte privirea sa milostivă asupra celor dintre noi care se află în suferinţă, îndeosebi asupra celor bolnavi, asupra celor săraci şi asupra celui care este lipsit de o muncă demnă.

În sfârşit, în ziua în care Coreea celebrează eliberarea sa, să-i cerem Sfintei Fecioare Maria să vegheze asupra acestei nobile naţiuni şi asupra cetăţenilor săi. Să încredinţăm ocrotirii sale pe toţi tinerii care s-au adunat aici din toată Asia. Fie ca ei să poată fi vestitori bucuroşi ai zorilor unei lumi de pace, conform planului binecuvântat al lui Dumnezeu!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu