|
| © Vatican Media |
Eminenţă,
Iubiţi fraţi!
Christós anésti! [Toţi răspund: "Alithós anésti!"].
Cu mare bucurie vă spun bun-venit şi vă mulţumesc pentru că sunteţi aici pentru a comemora împreună cei douăzeci de ani de colaborare între Apostolikí Diakonia a Bisericii din Grecia şi Comitetul Catolic pentru Colaborare Culturală din Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Salut şi mulţumesc din inimă Eminenţei Sale mitropolitul Agathanghelos, director general al Apostolikí Diakonia, ca încă de la început a fost inspirator şi susţinător al acestei colaborări. Profit de această circumstanţă pentru a îndrepta gândul meu, plin de afect fratern, arhiepiscopului de Atena şi al întregii Grecii, Preafericirea Sa Ieronymos, om de profundă credinţă şi păstor înţelept, pe care l-am întâlnit cu ocazia călătoriilor mele în Grecia şi căruia îi sunt recunoscător din inimă pentru sprijinul pe care l-a asigurat şi continuă să-l asigure activităţilor pe care Apostolikí Diakonia şi Comitetul Catolic pentru Colaborarea Culturală le promovează împreună.
În aceşti douăzeci de ani, depăşind şi perioade dificile - ca de exemplu cea a crizei economice care a lovit Grecia şi cea a pandemiei -, Apostolikí Diakonia şi Comitetul Catolic pentru Colaborarea Culturală au lucrat împreună pentru a promova proiecte de interes comun pe planul cultural şi educativ. Mă bucur pentru alegerea voastră de a privilegia formarea culturală, teologică şi ecumenică a noilor generaţii. De fapt, tocmai tinerii, susţinuţi de speranţa care se întemeiază pe credinţă, pot să rupă lanţurile făcute din resentimente, neînţelegeri şi prejudecăţi, care timp de secole au ţinut prizonieri catolici şi ortodocşi, împiedicându-i să se recunoască fraţi uniţi în diversitate, capabili să mărturisească iubirea lui Cristos, în special în această lume aşa de dezbinată şi conflictuală.
Am fost bucuros să aflu că şi în vara următoare veţi primi, în Colegiul Teologic din Atena, un grup de studenţi catolici, care vor fi iniţiaţi în cunoaşterea limbii greceşti moderne şi a Bisericii ortodoxe. Vă adresez din inimă cele mai bune urări pentru continuarea acestei colaborări rodnice.
Mergând împreună, lucrând împreună şi rugându-ne împreună, ne pregătim să primim de la Dumnezeu darul unităţii care, ca rod al Duhului Sfânt, va fi comuniune şi armonie în diversităţile legitime.
Trebuie să mergem împreună, să ne rugăm împreună. Bunul frate Zizioulas a spus odată: "Dar care va fi data unităţii? Nu ştim asta. Probabil în ziua judecăţii finale!". A făcut o glumă. Dar noi acum trebuie să mergem împreună, să ne rugăm împreună şi să lucrăm împreună. Era bun acest Zizioulas, foarte bun!
Prin mijlocirea Fecioarei Maria Născătoare de Dumnezeu, invoc asupra voastră a tuturor binecuvântarea cerească. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.
Acum ca fraţi, toţi împreună, putem să ne rugăm rugăciunea pe care Domnul ne-a învăţat-o. "Tatăl nostru...".
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
