Papa Francisc: Angelus (12 noiembrie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această duminică, Evanghelia (cf. Mt 25,1-13) ne arată condiţia pentru a intra în împărăţia cerurilor şi face asta cu parabola celor zece fecioare: este vorba despre acele fete tinere care aveau rolul de a-l primi şi a-l însoţi pe mire la ceremonia nunţii şi, pentru că în acel timp era obiceiul de a celebra nunta noaptea, fetele tinere erau înzestrate cu candele.

Ce vrea să ne înveţe Isus cu această parabolă? Ne aminteşte că trebuie să fim pregătiţi pentru întâlnirea cu el. De multe ori, în Evanghelie, Isus îndeamnă să veghem şi face asta şi la sfârşitul acestei relatări. Spune aşa: "Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul" (v. 13). Dar cu această parabolă ne spune că a veghea nu înseamnă numai a nu dormi, ci a fi pregătiţi; de fapt, toate fecioarele dorm înainte de a sosi mirele, dar la trezire unele sunt pregătite şi altele nu. Aşadar, aici se află semnificaţia lui a fi înţelepţi şi prudenţi: este vorba de a nu aştepta ultimul moment din viaţa noastră pentru a colabora cu harul lui Dumnezeu, ci a face asta deja de acum. Ar fi frumos să ne gândim un pic: o zi va fi ultima. Dacă ar fi astăzi, cum sunt pregătit, cum sunt pregătită? Dar trebuie să fac asta şi asta... A ne pregăti ca şi cum ar fi ultima zi: asta face bine.

Candela este simbolul credinţei care luminează viaţa noastră, în timp ce untdelemnul este simbolul carităţii care alimentează, face rodnică şi credibilă lumina credinţei. Condiţia pentru a fi pregătiţi la întâlnirea cu Domnul nu este numai credinţa, ci şi o viaţă creştină bogată în iubire şi în caritate faţă de aproapele. Dacă ne lăsăm conduşi de ceea ce ne apare mai comod, de căutarea intereselor noastre, viaţa noastră devine sterilă, incapabilă să dea viaţă altora şi nu acumulăm nicio rezervă de untdelemn pentru candela credinţei noastre; şi aceasta - credinţa - se va stinge în momentul venirii Domnului sau chiar mai înainte. În schimb, dacă suntem vigilenţi şi încercăm să facem binele, cu gesturi de iubire, de împărtăşire, de slujire a aproapelui aflat în dificultate, putem rămâne liniştiţi în timp ce aşteptăm venirea mirelui: Domnul va putea veni în orice moment şi nici chiar somnul morţii nu ne înspăimântă, pentru că avem rezerva de untdelemn, acumulată cu faptele bune de fiecare zi. Credinţa inspiră caritatea şi caritatea păstrează credinţa.

Fecioara Maria să ne ajute să facem credinţa noastră tot mai activă prin intermediul carităţii; pentru ca să poată străluci candela noastră deja aici, pe drumul pământesc, şi apoi pentru totdeauna, la sărbătoarea de nuntă în paradis.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Ieri, la Madrid, au fost proclamaţi fericiţi Vicente Queralt Lloret şi 20 de însoţitori martiri şi José Maria Fernández Sánchez şi 38 de însoţitori martiri. Noii fericiţi erau, unii, membri ai Congregaţiei Misiunii: preoţi, fraţi coadiutori, novici; alţii erau laici apartenenţi la Asociaţia Medaliei Miraculoase. Toţi au fost ucişi din ură faţă de credinţă în timpul persecuţiei religioase care a avut loc în cursul războiului civil spaniol între 1936 şi 1937. Să-i aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru marele dar al acestor martori exemplari ai lui Cristos şi ai Evangheliei.

Vă salut pe voi toţi, familii, parohii, asociaţii şi pe fiecare credincios, care aţi venit din Italia şi din atâtea părţi ale lumii. Îndeosebi, salut pelerinii care provin din Washington, Philadelphia, Brooklyn şi New York, corul parohial "Sfânta Maria Magdalena" din Nuragus (Sardinia); credincioşii din Tuscania, Ercolano şi Veneţia; Societatea jucătorilor de popice din Rosta şi candidaţii la mir din Galzignano. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu