
În Parohia Oţeleni, judeţul Iaşi, au avut loc în perioada 12-15 martie 2009 misiuni populare pregătitoare pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Isus Cristos. Predicator a fost pr. Adrian Ciobanu, paroh de Slobozia. Misiunile s-au încheiat duminică, 15 martie, prin celebrarea unei sfinte Liturghii solemne de către PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
Au trecut aproximativ patru ani de la ultimele misiuni care au fost în această comunitate. Încă de la Liturghia de deschidere prezidată de pr. paroh Iosif Gîrleanu, părintele predicator a îndemnat toţi credincioşii participanţi să considere că mesajul acestor misiuni se adresează fiecăruia în parte, şi în nici un caz vecinului sau altcuiva.
Programul acestor zile de misiuni a fost următorul: 09.00 - Sfântul Rozariu; 09.30 - Sfânta Liturghie; 17.00 - Calea sfintei cruci; 17.30 - Sfânta Liturghie.
Timpul acestor misiuni a fost potrivit pentru a-i acorda lui Dumnezeu primul loc, lăsând la o parte celelalte ocupaţii zilnice. Acest lucru s-a văzut şi în numărul credincioşilor care creştea de la o liturghie la alta.
Temele provocatoare parcurse în timpul acestor misiuni au fost: importanţa misiunilor; gravitatea păcatului şi în mod special a înjurăturii; viciul beţiei şi consecinţele dezastruoase ale acestuia; necurăţia şi efectele sale pe toate planurile; familia de astăzi; sfânta Spovadă, izvor de mântuire.
Vocea puternică a predicatorului a zdruncinat puternic sufletele credincioşilor, care au întărit rândul la scaunul de spovadă pentru a-i cere iertare bunului Dumnezeu.
Duminică, 15 martie 2009, la Liturghia de la ora 11.00 a avut loc încheierea acestor misiuni. Cu jumătate de oră înainte de Liturghie credincioşii l-au întâmpinat pe PS Aurel Percă, care a adus şi un salut din partea păstorului diecezei, PS Petru Gherghel.
Sfânta Liturghie a început cu o procesiune de la casa parohială. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut tot de pr. Adrian Ciobanu. La sfârşitul sfintei Liturghii pr. paroh Iosif Gîrleanu a mulţumit PS Aurel, părintelui predicator, oficialităţilor prezente, tuturor preoţilor care au venit din parohiile vecine pentru a da ajutor mai ales la scaunul de spovadă şi nu în ultimul rând credincioşilor care s-au lăsat atinşi de cuvântul lui Dumnezeu.
Sfânta Liturghie s-a încheiat cu binecuvântare specială pentru participanţii la sfintele misiuni şi cu recitarea unor rugăciuni pentru dobândirea indulgenţei aferente.
Dobândeşte indulgenţă parţială credinciosul care participă cu devoţiune şi atenţie la sfânta predicare a cuvântului lui Dumnezeu. Credinciosul care, în timpul misiunilor, a ascultat câteva predici şi participă la sfânta Liturghie de încheiere a acestora dobândeşte indulgenţă plenară.
Manualul Enchiridion Indulgentiarum prevede următoarele condiţii pentru a dobândi o indulgenţă:
intenţia de a dobândi indulgenţa;
îndeplinirea faptei prevăzute pentru dobândirea indulgenţei (în cazul acesta a asculta câteva predici şi participarea la sfânta Liturghie de încheiere a acestora);
dispunerea totală a sufletului, adică eliberarea de orice ataşament faţă de păcat, chiar şi de cel venial;
spovada sacramentală;
comuniunea euharistică (împărtăşirea cu sfânta Euharistie);
rugăciunea după intenţia Sfântului Părinte (un Tatăl nostru, un Bucură-te, Marie şi un Slavă Tatălui).
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru acest timp de har.
Pr. Gabriel Trişcă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12-15 martie: Oţeleni: Misiuni populare