În perioada 31 martie - 3 aprilie 2022, s-au desfăşurat misiuni populare în Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul", zile în care am aprofundat cuvântul lui Dumnezeu. Cel care ne-a însoţit în aceste zile de întâlnire cu Dumnezeu a fost părintele Iosif Antili, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Meditaţiile au avut în vedere pregătirea spirituală pentru sărbătoarea Învierii Domnului.
La deschiderea acestor zile de har, de convertire, de mântuire, părintele paroh Gheorghe Cojocaru, plin de emoţie şi de bucurie, după salutul adresat părintelui predicator, ne-a îndemnat să deschidem uşa inimii pentru a-i permite lui Dumnezeu să ne copleşească cu cele mai alese haruri. Vino, Doamne, căci noi te ascultăm!
Cu sentimente alese, putem spune că în aceste patru zile intense de întâlnire cu Mântuitorul, Dumnezeu a lucrat enorm în inimile noastre, reuşind să deschidă sufletele în faţa tentaţiilor de a ne ascunde precum Adam.
Prin puterea Duhului Sfânt, coborâtă asupra noastră, prin vocea părintelui predicator Iosif, am primit curajul de a urca, cu sufletul curat, cele şapte trepte ale itinerariului creştin prin convertire, prin credinţă, spovadă, prin trăirea Euharistiei, prin ascultarea şi împlinirea cuvântului lui Dumnezeu, prin responsabilitatea de a ne împlini menirea de a educa şi prin sfinţirea zilei de duminică.
Nu ştiu cât de mult am reuşit să urcăm aceste trepte, dar suntem convinşi că aceste şapte stadii sunt absolut necesare pentru mântuire.
Luminat de Duhul dătător de viaţă, părintele predicator a reuşit să ne îmbogăţească spiritual, împărtăşind cu noi din vasta experienţă a Sfinţiei Sale în cercetarea Sfintei Scripturi, dându-ne astfel multe exemple de bune practici, de pilde, sfaturi şi chiar teme pentru acasă, iar cea mai grea temă a fost lecturarea "capitolului 17" din Evanghelia după Sfântul Marcu!
În aceste zile, fiecare credincios a avut ocazia de a-i acorda cu adevărat prioritate lui Dumnezeu, lăsând la o parte toate celelalte preocupări, putând descoperi astfel bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu. Din cuvintele pline de învăţătură nu au lipsit nici referirile la situaţiile concrete ale lumii în care trăim, la pericolele care ne pândesc, la falsele moduri în care se complac creştinii de astăzi, precum şi la tentaţiile care tind să-i seducă cu uşurinţă pe toţi aceia care vor să trăiască şi să mărturisească credinţa.
Mulţumim bunului Tată pentru aceste zile sfinte şi sperăm ca ele să ne fie mereu hrană sufletească şi izvor de bucurie pentru inimile noastre.
La finalul acestor minunate zile de har, ne-am bucurat şi de prezenţa păstorului Diecezei de Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ, fost paroh al comunităţii noastre, ne-am rugat împreună pentru dobândirea indulgenţei plenare, apoi, împreună cu părintele predicator, Iosif, au împărţit binecuvântarea finală.
Elena Racoş
