Opera Pontificală a Copilăriei Misionare din România (OPCM) şi Centrul Misionar Diecezan Iaşi (CMD) continuă proiectul "Evanghelia în imagini" oferind copiilor şi tuturor celor care le sunt aproape: părinţi, preoţi, persoane consacrate, educatori şi catehişti, fragmentul evanghelic din cea de-a 26-a duminică de peste an.

Mulţumim tuturor celor care fac cunoscută copiilor această iniţiativă şi mai ales se roagă împreună cu copiii după intenţia misionară a săptămânii.

Pr. Florin-Petru Sescu

*

Dragii mei,

Cât de actuală este şi astăzi această parabolă pe care am parcurs-o împreună! Sunt atât de mulţi oameni care promit foarte multe lucruri: să se îndrepte, să fie mai atenţi şi mai buni cu cei din jur, să participe mai des la sfânta Liturghie şi la sacramente; dar apoi uită cu totul ceea ce au promis şi păşesc cu indiferenţă în viaţa de zi cu zi.

Fragmentul evanghelic de astăzi surprinde momentul discuţiei dintre mine şi mai marii poporului israelit, cu puţin înainte de arestarea mea, pe când eram în Ierusalim. Trei ani am predicat Evanghelia, invitându-i pe oameni la convertire şi am descoperit că primii care au răspuns la invitaţia mea au fost vameşii (colectorii de taxe) şi păcătoşii.

Am dorit să-i asemăn pe aceştia din urmă cu primul fiu care la început spune nu, se comportă rău, dar mai apoi căindu-se împlineşte binele, iar pe mai marii poporului cu cel de-al doilea fiu care la început spune da, dar mai apoi nu face nimic.

Să presupunem că ar avea loc un cutremur, o calamitate sau ar fi persoane neajutorate şi cărora li se face o nedreptate, la ce ar folosi vorbele frumoase şi intenţiile bune? La ce ar folosi cuvintele dacă nu ar fi o implicare concretă în ajutorarea lor? La fel şi în viaţa de credinţă. La nimic nu ar servi faptul că unii au studiat şi cunosc cuvintele sfintei Scripturi, că participă des la sacramente, dacă nu îşi îmbunătăţesc conduita lor de fiecare zi, dacă nu-şi arată iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele prin fapte concrete. Vorbele frumoase nu ajută la nimic dacă nu sunt însoţite de îndreptarea vieţii şi de o schimbare concretă. În final, acesta este amănuntul care contează cel mai mult pentru Dumnezeu, pentru mine, şi nu aparenţele.

Tot ceea ce faceţi rău sau ceea ce nu reuşiţi să faceţi bine, Dumnezeu Tatăl vede. El ştie cu adevărat cine este credincios, pentru că omul se cunoaşte după roadele sale. Nu cuvintele frumoase şi iscusite sunt cele care aduc rezultate, ci angajarea şi implicarea concretă.

Ideal ar fi, dragii mei, să spuneţi da faptelor bune şi să le duceţi la bun sfârşit.

Dragii mei, fiţi buni şi plini de generozitate!

Vă îmbrăţişez cu drag,

Isus

*

Intenţia misionară

Ne rugăm pentru acei copii care, deşi au promis de foarte multe ori să se îndrepte, încă şovăie pe calea indiferenţei şi a răului:

Doamne, copiii din lumea întreagă sunt fiii tăi. Ca un tată bun, tu îi îndemni pe toţi să se îndrepte, să lucreze cu entuziasm şi generozitate pentru binele tuturor. Dă-le curaj şi statornicie celor şovăielnici. Amin.

Slavă Tatălui... / Bucură-te, Marie...

* * *

Varianta pdf a catehezei pentru duminica a 26-a de peste an poate fi descărcată de aici.

* * *