OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XXV). Înălţarea Sfintei Cruci - Duminica a 24-a de peste an
Opera Pontificală a Copilăriei Misionare din România (OPCM) şi Centrul Misionar Diecezan Iaşi (CMD) continuă proiectul "Evanghelia în imagini" oferind copiilor şi tuturor celor care le sunt aproape: părinţi, preoţi, persoane consacrate, educatori şi catehişti, fragmentul evanghelic din sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci.
Mulţumim tuturor celor care fac cunoscută copiilor această iniţiativă şi mai ales se roagă împreună cu copiii după intenţia misionară a săptămânii.
Pr. Florin-Petru Sescu
*
Fragmentul evanghelic pe care tocmai l-am parcurs împreună este citit în sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Sărbătoarea a fost instituită după consacrarea bazilicii Învierii, construită de împăratul Constantin cel Mare aproape de locul răstignirii în 335 (14 septembrie).
Această sărbătoare, însă, nu a fost instituită pentru a aminti momentul descoperirii de către sfânta Elena a lemnului sfintei cruci pe care am murit, nici pentru a aminti victoria împăratului Constantin împotriva lui Maxenţiu sub semnul crucii, ci pentru a comemora victoria mea asupra morţii, sacrificiul plin de iubire împlinit pentru mântuirea voastră.
Cuvintele pe care le-aţi ascultat au fost adresate lui Nicodim, farizeu reprezentant al Sinedriului, care a venit la lăsarea întunericului pentru a vorbi cu mine, de teamă să nu fie descoperit de colegii săi. Am vorbit în acea seară despre drumul de credinţă şi mântuire al omului: pentru a fi mântuit, omul trebuie să se nască pentru cer - să se ridice la cer, să creadă în mine şi să urmeze învăţăturile mele.
Dragii mei, poate vă întrebaţi: cum poate omul să pornească pe acest drum al credinţei? Cum poate să se ridice spre cer? Aceeaşi întrebare a adresat-o şi Nicodim. I-am amintit atunci de gestul făcut de Moise în pustiu. Când poporul răzvrătit a fost pedepsit cu şerpi veninoşi, a trebuit să înalţe un şarpe de bronz pe o bârnă. Toţi cei care voiau să fie salvaţi, trebuiau să înalţe privirea spre cer, descoperind puterea şi îndurarea lui Dumnezeu. Crucea este tot un semn care îndeamnă omul să privească spre cer. Doar că pe cruce am fost înălţat eu, cel care am coborât din cer pentru ca omul să se înalţe la cer.
De pe cruce vă invit pe voi, trecând dincolo de imaginea grea a suferinţei, să vedeţi puterea şi iubirea lui Dumnezeu. Aşezaţi în genunchi, în faţa crucii înălţate, veţi înţelege că mântuirea vine din iubire şi că ea cere supunere şi încredinţare lui Dumnezeu asemenea unui copil; că eu, cel înălţat, respect libertatea de a alege, nu oblig, şi ofer viaţă tuturor celor care cer. Acesta e actul de credinţă care comunică viaţa veşnică, care vă înalţă spre cer.
Din iubire, dragii mei, am braţele întinse pe cruce!
Vă îmbrăţişez cu drag,
Isus
*
Ne rugăm pentru copiii din lumea întreagă, care au de suferit datorită faptului că sunt creştini şi poartă asupra lor semnul creştin al Sfintei Cruci:
Doamne, copiii creştini din lumea întreagă ştiu că tu ai murit pe o cruce din dragoste pentru noi. Ca semn al credinţei, poartă acest semn cu ei. Când sunt persecutaţi pentru aceasta, binecuvântează-i şi dă-le curaj!
Slavă Tatălui... / Bucură-te, Marie...
* * *
Varianta pdf a catehezei pentru sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci poate fi descărcată de aici.
* * *
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XXII). Duminica a 23-a de peste an (doar pdf)
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XXIII). Duminica a 22-a de peste an (doar pdf)
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XXII). Duminica a 21-a de peste an (doar pdf)
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XXI). Duminica a 20-a de peste an
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XX). Duminica a 19-a de peste an
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XIX). Duminica a 18-a de peste an
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XVIII). Duminica a 17-a de peste an
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XVII). Duminica a 16-a de peste an (în lucru)
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XVI). Duminica a 15-a de peste an
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XV). Duminica a 14-a de peste an
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XIV). Duminica a 13-a de peste an (în lucru)
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XIII). Duminica a 12-a de peste an (în lucru)
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (XII). Trupul şi Sângele Domnului (în lucru)
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (X). Coborârea Duhului Sfânt
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (IX). A şaptea duminică din Timpul Pascal
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (VIII). Înălţarea Domnului
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (VII). A şasea duminică din Timpul Pascal
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (VI). A cincea duminică din Timpul Pascal
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (V). A patra duminică din Timpul Pascal
OPCM şi CMD: Evanghelia în imagini (IV). A treia duminică din Timpul Pascal

