În biserica parohială "Sfinţii Petru şi Paul" din Oneşti s-a desfăşurat luni, 23 martie 2009, prima şedinţă decanală din anul 2009 a preoţilor din Decanatul de Trotuş, reuniţi cu cei din Decanatul de Moineşti. La şedinţă a participat şi PS Petru Gherghel, alături de aproape toţi preoţii din cele două decanate.
Pe ordinea de zi au fost următoarele:
1. Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2009.
2. Câteva observaţii practice cu privire la celebrarea Euharistiei.
3. Ritualul nou al înmormântării (repetarea cântărilor).
4. Probleme legate de Casa de Pensii (pr. Petru Sescu).
După salutul iniţial şi rugăciune, pr. Iosif Păuleţ a prezentat ordinea de zi şi a dat cuvântul pr. Cristian Burcă, vicar de Oneşti, care a prezentat prima temă: "Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2009".
A doua temă a fost prezentată de pr. Iosif Păuleţ, care a scos în evidenţă (din Cartea sinodală Iaşi, din Instrucţiunile de aplicare a acestei cărţi şi din instrucţiunea "Redemtionis misterium" din 19 martie 2004), câteva lucruri practice legate de celebrarea euharistică, îndemnându-i pe preoţi să le observe cu stricteţe pentru uniformitate în celebrare pe tot cuprinsul decanatului şi pentru o trăire cât mai vie a misterului euharistic în viaţa lor şi a credincioşilor.
A luat cuvântul PS Petru Gherghel, prezentând cu detalii dispoziţiile pe care le va publica pe situl www.ercis.ro şi le va trimite şi în parohii cu privire la celebrarea triduum-ului pascal din Săptămâna Sfântă.
A urmat, din Ritualul nou al înmormântării, repetarea cântărilor care au suferit modificări faţă de ritualul vechi, subliniindu-se încă odată, din partea părintelui decan, raţiunea acestor modificări. Părintele decan i-a îndemnat pe preoţi să ia cu ei întotdeauna ritualul nou când participă la o înmormântare.
În continuare, părintele econom al Diecezei de Iaşi, pr. Petru Sescu, a prezentat câteva probleme noi legate de Casa de Pensii, iar pr. Isidor Mârţ ne-a vorbit despre misiunile din Africa, aducând mulţumire pentru sprijinul financiar şi spiritual acordat de preoţi şi credincioşi activităţilor misionare din Africa.
La final ne-am rugat Ora Medie şi Angelus, apoi, la casa parohială, am luat împreună masa de prânz ocazionată şi de onomastica părintelui Iosif Păuleţ, decan de Trotuş. Totul s-a desfăşurat într-o caldă şi frumoasă ambianţă sacerdotală.
Pr. Iosif Păuleţ
