Oneşti: Rugăciune pentru unitatea Bisericii la Sanctuarul "Fericitul Ieremia"
Miercuri, 19 ianuarie 2022, la Sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti a avut loc o celebrare ecumenică. Acest moment de rugăciune face parte din lanţul rugăciunilor pentru unitatea creştinilor pe care ni le pune la dispoziţie această săptămână de rugăciune pentru unitatea Bisericii. Cu această ocazie, numeroşi credincioşi, catolici şi ortodocşi deopotrivă, au dorit să ia parte la această celebrare alături de fraţii capucini şi preoţii din parohiile oneştene.
Momentul de rugăciune a fost prezidat de custodele fraţilor capucini, Leon Budău, şi animată foarte frumos de cântecele tematice propuse de părintele Ciprian Vacaru împreună cu Surorile Clarise Misionare Franciscane şi membri ai corului.
La cuvântul de învăţătură, părintele Albert Goşman a făcut iniţial referinţă la textele citite în cadrul celebrării. Profetul Ieremia denunţă modul în care regii lui Israel îşi folosesc greşit puterea prin împărţirea şi dispersarea poporului. Aceştia au fost păstori răi care au distrus naţiunile şi au condus poporul în exil. Dimpotrivă, Domnul promite un păstor-rege care "va domni cu înţelepciune, va face judecată şi dreptate în ţară" şi va aduna oile turmei sale. În centrul reflexiei a fost mesajul conţinut de tema săptămânii de rugăciune "Am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm" (Mt 2,2). Printr-o serie de exemple, părintele a ţinut să dea un imbold credincioşilor în drumul spre unitate. Pe de o parte, exemplul îngerului de la tejghea care vinde unui tânăr seminţele binelui reprezintă semnul seminţelor unităţii care trebuie să încolţească în inimile noastre şi să aducă roade. Pe de altă parte, exemplul goblenului, privit din două direcţii opuse, oferă viziunea vieţii privite cu ochii lui Dumnezeu (partea frontală a ţesăturii) şi viziunea omului care, de multe ori în viaţă, priveşte doar partea opusă. Nereuşind să descopere lucrarea lui Dumnezeu (partea frumoasă a goblenului) în el şi în aproapele său, omul seamănă discordie, neîncredere şi dezbinare în Biserică şi în societate.
Un alt moment semnificativ al liturgiei a fost gestul împărţirii luminii lui Cristos.
O bucată de pânză de culoarea albastru-închis a fost atârnată pentru a evoca cerul nopţii, pe care a fost aşezată o stea mare. Credincioşii au fost invitaţi să se apropie de locul unde se află pânza albastră şi să-şi adauge pe pânză stelele de hârtie puse la dispoziţia lor. O stea i-a condus pe magi la Cristos. Această stea indică îl indică pe Cristos, care ne-a fost descoperit şi a cărui lumină străluceşte asupra noastră. Asemenea magilor care au urmat steaua până la Betleem, credincioşii s-au adunat sub această stea, adăugând propriile stele pe cer, unind astfel propriile noastre daruri şi rugăciuni pentru unitatea vizibilă a Bisericii. Pe măsură ce înaintăm către acest scop, viaţa noastră împreună să ofere o mărturie luminoasă care să-i determine pe alţii să-l cunoască pe Cristos.
Pr. Albert Goşman, OFMCap
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 ianuarie: Oneşti: Rugăciune pentru unitatea Bisericii la Sanctuarul "Fericitul Ieremia"
*
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.