Miercuri, 22 ianuarie 2020, a cincea zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor, ne-am adunat pentru a înălţa rugăciuni către Domnul la Surorile lui Isus Răscumpărătorul de la Casa "Buna-Vestire" din Oneşti.
Adoraţia este o valoare specifică Surorilor lui Isus Răscumpărătorul încă de la origini. Victorine Le Dieu, fondatoarea congregaţiei, o trăia cu intensitate şi îndemna: "Oamenii timpului nostru sunt nepăsători faţă de bine sau pândesc cu străşnicie să facă rău. Să ne opunem cu pază şi vegheri sfinte... Marinarii urcă pe rând pe catarg pentru siguranţa navei... Toate darurile ne vor veni de la Isus prezent pentru noi zi şi noapte în Euharistie".
Adoraţia euharistică s-a desfăşurat în prezenţa părintelui Alois Moraru, parohul de la Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", a părintelui Iulian, vicar la Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul", a fraţilor Flavian, Irimia şi Daniel, aparţinând Ordinului Fraţilor Minori Capucini, a copiilor ocrotiţi de Surorile lui Isus Răscumpărătorul, a persoanelor consacrate din zona şi unor credincioşi din comunitatea locală.
În procesiune, preoţii, precedaţi de copiii care au purtat Biblia şi lumina, au deschis solemn momentul adoraţiei, cu expunerea preasfântului sacrament pe altar.
Rugăciunile şi cântecele au îndemnat participanţii la adoraţia Celui care s-a rugat pentru unitatea Bisericii.
Aşa cum în evanghelie Isus a înmulţit cele cinci pâini şi doi peşti, pentru a sătura şi întări mulţimea care îl urma, la fel şi Paul a îndemnat pe toţi camarazii să mănânce pentru a se întări şi a nu pierde speranţa ca vor fi salvaţi.
Precum bărcile înaintează când toţi vâslesc împreună, tot la fel şi eforturile şi rugăciunile comune ne ajută să înfruntam furtunile vieţii.
Preoţii prezenţi au invocat pe rând din Rugăciunea Universală, susţinuţi de mulţimea prezentă, virtuţile: Reconcilierea, Iluminarea, Speranţa, Încrederea, Forţa, Ospitalitatea, Convertirea şi Generozitatea.
Pr. Alois Moraru a făcut referire la schisma Bisericii şi a terminat reflecţia sa cu îndemnul: "Reţinem că suntem toţi fraţi în Cristos şi nu este doar o vorbă aruncată în vânt, este o realitate pe care să o trăim. Iar această săptămâna ecumenică să schimbe în noi unele concepte pe care le avem! Pe Isus, nu putem să-l împărţim, s-a rupt Biserica, dar Isus este unul pentru toţi". A continuat zicând să ne rugăm, aşa cum a făcut Isus, pentru unitate şi să ne respectăm pentru a trăi împreună în înţelegere şi pace.
Copiii au purtat simbolic corabia, coşul cu cele cinci pâini şi doi peşti, au cântat şi au proclamat cuvântul lui Dumnezeu cu însufleţire.
Binecuvântarea euharistică şi invocarea Sfintei Fecioare Maria, ca "Mama a României" a oferit încredere şi bucurie tuturor celor prezenţi care au fost învăluiţi de sentimente profunde de adoraţie.
Sr. Michela şi Anişoara Tima
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 ianuarie: Oneşti: A cincea zi de rugăciune pentru unitatea creştinilor
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
