Acţiunea Catolică "Sf. Iosif" din Dieceza de Iaşi a organizat sâmbătă, 14 aprilie 2012, în Parohia "Ss. Petru şi Paul" din Oneşti, întâlnirea tinerilor din zona Bacău, unde au participat 225 de tineri din 15 parohii.
Chiar dacă vremea a fost mohorâtă, Dumnezeu ne-a adunat în număr mare pentru a ne bucura împreună de tot ceea ce eL, în marea sa bunătate, ne-a oferit. După momentul de primire unde am primit câte o amintire, nu puteam să începem ziua fără a-i mulţumi Tatălui Ceresc.
După încheierea rugăciunii, pr. Marius-Claudiu Dumea, asistentul nostru spiritual, ne-a pregătit un moment de formare pe baza mesajului Sfântului Părinte Benedict a XXVII-a Zi Mondială a Tineretului: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul!". Împreună am descoperit că plăcerile şi fericirile lucrurilor pământeşti, sunt bucurii trecătoare care aduc un gust amar în sufletele noastre. Pentru a descoperii bucuria convertirii, dându-ne ca exemplu Parabola fiului risipitor, părintele ne-a explicat că avem nevoie de "indicatoare stradale". Aceste indicatoare sunt poruncile, care ne ajută să descoperim drumul adevărat pentru mântuirea sufletelor noastre. Am fost încurajaţi să ne apropiem de cei din jurul nostru şi să le spunem din toată inima: Cristos a Înviat!
După ce am înţeles ce înseamnă cu adevărat bucuria, am participat trup şi suflet la cea mai importantă parte a zilei, celebrarea sfintei Liturghii, după care am luat prânzul pregătit de cei din parohia Oneşti. Am continuat ziua cu un program artistic, unde fiecare parohie participantă ne-a pregătit câte un moment special, unde am cântat, am dansat si ne-am înveselit. În inimile noastre s-a născut o mare bucurie.
Mulţumim bunului Dumnezeu care ne-a ajutat să fim împreună simţindu-ne împreună ca o familie unită. Mulţumim, de asemenea, şi celor care au organizat această întâlnire, pentru implicarea şi ospitalitatea de care au dat dovadă.
Amalia Adam
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 aprilie: Oneşti: Întâlnirea tinerilor din Acţiunea Catolică, zona Bacău
