Într-o perioadă marcată de grele încercări pricinuite de inundaţiile care au răvăşit o mare parte din regiunea Moldovei, copiii, membri şi simpatizanţi ai Acţiunii Catolice, au participat la activitatea deja devenită tradiţie - ,,Bucuria verii", demonstrând astfel că în lumea minunată a copilăriei, durerea şi întristarea nu trebuie să se regăsească şi că pot fi şi ei solidari cu cei care suferă din cauza inundaţiilor. Astfel, la 3 iulie 2010, în Parohia "Ss. Petru şi Paul" din Oneşti, a avut loc cea de-a V-a ediţie a sărbătorii estivale "Bucuria verii", prilej cu care 118 copii din şapte parohii, însoţiţi de 48 de animatori, de persoane consacrate şi preoţi, au avut ocazia de a se cunoaşte şi de a trăi în bucurie această zi.
Programul a debutat cu momentul de primire, urmat de animarea participanţilor de către tinerii parohiei gazdă. După rugăciunea de deschidere, am vizionat o scurtă prezentare retrospectivă, marcată de cele mai frumoase momente care au caracterizat sărbătoarea de anul trecut. Întâlnirea a continuat cu pregătirea pentru Sfânta Liturghie, avându-i în mijlocul nostru pe asistenţii spirituali ACC: pr. Florin-Petru Sescu şi pr. Cornel Gabor, pe asistentul spiritual general al Acţiunii Catolice, pr. Felix Roca, preşedinta diecezană AC - Adriana Ianuş şi alţi responsabili ai Acţiunii Catolice. În intenţiile şi în rugăciunile lor, sub îndrumarea păstorilor sufleteşti, copiii şi-au îndreptat gândul spre bunul Dumnezeu, ca acesta să le dea credinţa, tăria şi curajul de a merge mai departe şi de a înfrunta valurile vieţii, celor care în aceste zile au fost greu încercaţi de calamităţile care s-au abătut asupra lor.
Imediat după sfânta Liturghie, fiecare copil a servit prânzul, pregătindu-se astfel, cu mai multă putere, pentru toate activităţile antrenante ce aveau să urmeze. S-au format echipele de handbal, fotbal, volei, şah şi tenis de masă, iar pe lângă acestea mai erau şi atelierele de artă: pictura, colaj şi teatru. Entuziaşti şi plini de bucurie, copiii au încercat să-şi valorifice talentul în activităţile desfăşurate, astfel încât, la încheierea programului, fiecare a putut să-şi prezinte activităţile, prin interpretarea scenetei "Cenuşăreasa", premierea echipelor câştigătoare la campionate şi licitaţia obiectelor confecţionate. În urma licitaţiei, banii obţinuţi au fost donaţi la Caritas - Iaşi pentru a-i sprijini pe cei care au suferit în urma inundaţiilor. Şi pentru că această zi este dedicată, în special, activităţilor sportive, îi vom aminti şi pe câştigătorii campionatelor:
-
Campionatul de fotbal
Locul I: Parohia "Coborârea Duhului Sfânt" Baraţi
Locul II:Parohia "Sf. Fecioară Maria Regină" Mărgineni -
Campionatul de handbal
Locul I: Parohia "Sf. Nicolae" Bacău
Locul II: Parohia "Sf. Fecioară Maria Regină" Mărgineni -
Campionatul de volei
Locul I: Parohia "Ss. Petru şi Paul" Oneşti
Locul II: Parohia "Sf. Nicolae" Bacău -
Campionatul de tenis de masă
Locul Ib: Olaru Claudiu - Parohia "Sf. Fecioară Maria Regină" Mărgineni
Locul If: Jitaru Andreea - Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" Bogata -
Campionatul de şah
Locul I: Mateeş Alin-Andrei - Parohia "Ss. Petru şi Paul" Oneşti
Parohiile participante au fost: Mărgineni, Butea, Pustiana, Bacău "Sf. Nicolae", Bogata, Oneşti, Baraţi.
Mulţumim organizatorilor, parohiei gazdă pentru disponibilitatea şi implicarea în buna desfăşurare a acestei sărbători, mulţumim preoţilor, persoanelor consacrate şi animatorilor care au însoţit copiii pentru a putea participa şi în acest an la Bucuria Verii. Dumnezeu să ne ajute să păstrăm întotdeauna bucuria în inimile noastre, după cum ne îndeamnă motoul acestui an asociativ: "Pentru ca bucuria noastră să fie deplină".
Ramona Laslău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 iulie: Oneşti: Bucuria verii
