Parohia Romano-Catolică "Ss. Petru şi Paul" din Oneşti a retrăit bucuria Rusaliilor, duminică, 14 septembrie 2014, prin celebrarea tainei Sfântului Mir.

După o pregătire susţinută de aproximativ două luni, un număr de 106 candidaţi (copii, tineri şi adulţi) din parohia noastră au retrăit momentul emoţionant al coborârii Duhului Sfânt asupra lor, precum apostolii acum aproape 2000 de ani.

Ceremoniile au început cu primirea PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, şi a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, în faţa bisericii "Ss. Petru şi Paul" din Oneşti, la ora 10.45.

Administrarea sfântului Mir a fost făcută în cadrul sfintei Liturghii solemne, celebrată la grota din curtea bisericii, începând cu ora 11.00. La ceremonii, am avut onoarea să-i avem alături pe domnul Laurenţiu Neghină, primarul Municipiului Oneşti, şi pe domnul Ionuţ Tenie, administratorul public al oraşului.

La predica rostită de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, candidaţii au fost chestionaţi în legătură cu pregătirea lor. Ajutat de şapte dintre candidaţi, Preasfinţitul a rememorat împreună cu ei principalele noţiuni despre Duhul Sfânt şi darurile sale, despre ziua Rusaliilor, despre Mir şi despre sacramente arătându-se mulţumit de nivelul cunoştinţelor dobândite la pregătire. După predică, candidaţii şi-au reînnoit făgăduinţele făcute la Botez şi l-au primit pe Duhul Sfânt în sacramentul Confirmaţiunii.

Participarea candidaţilor a fost exemplară în ciuda căldurii destul de puternice pentru luna septembrie. Au cântat, au citit lecturile, au prezentat invocaţiile la rugăciunea credincioşilor, au adus darurile la altar.

La finalul sfintei Liturghii, unul dintre candidaţi a mulţumit episcopilor pentru darul Duhului Sfânt venit prin invocarea lor şi ungerea cu sfântul Mir. Acesta s-a îndreptat apoi mulţumirea spre cei ce le-au stat alături în toată perioada de pregătire: pr. paroh Toma Rediu, şi grupul de tineri din parohie (mare parte din Acţiunea Catolică a Tinerilor) condus de pr. vicar Dominic Ciobanu. Aceştia din urmă au ajutat la catehizare şi au pus umărul (la propriu) la organizarea evenimentului, motiv pentru care merită toată aprecierea noastră.

Au fost zile multe de catehism, cu teste şi note, au fost multe repetiţii la cântece şi ore în şir de lucru în organizarea şi pregătirea acestei zile frumoase în care, ne bucurăm să o spunem, un număr de 106 copii, tineri şi adulţi din Parohia "Ss. Petru şi Paul" din Oneşti au devenit creştini maturi, capabili oricând să dea mărturie despre Domnul înviat ca sfinţii apostoli, ca şi mulţimea sfinţilor Bisericii creştine.

Prof. Cristian Scripcaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 septembrie: Oneşti: Altfel de Rusalii