Oficiul pentru Cateheză: "Lectio Divina" - tema a XXIII-a din Timpul de peste An (a 41-a din Anul A): "Porunca cea mai mare"
Duminica a XXX-a de peste an
Lectio Divina: "Porunca cea mai mare" este a douăzeci şi treia temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste An (Anul A). Textul biblic prezintă momentul în care fariseii vor să afle de la Isus care este porunca cea mai mare a Legii (Mt 22,34-40).
Cu respectarea normelor date de autorităţile civile privind măsuri de prevenire şi de răspândire a COVID-19, întâlnirea Lectio Divina se va desfăşura sâmbătă, 24 octombrie 2020, ora 19:00, la Sanctuarul "Fericitul Ieremia Valahul" din Oneşti (BC).
![]() |
| "Christ in the synagogue" Gustave Dore Sursa: www.catholic-resources.org |
Fariseii voiau să afle de la Isus care era porunca cea mai mare a Legii. În acel timp, iudeii discutau mult pe această temă. Era o problematică ce năştea polemică. Este vorba în acest text de una dintre multele discuţii ale lui Isus cu autorităţile religioase din acele vremuri. De această dată, cu fariseii. Mai întâi, fariseii au încercat să-l discrediteze pe Isus în rândul populaţiei, răspândind calomnia că ar fi posedat de diavoli, pe care i-ar fi alungat în numele lui Béelzebul (Mt 12,24). Acum, la Ierusalim, intră iarăşi în conflict cu Isus cu privire la interpretarea Legii lui Dumnezeu.
Mai întâi, pentru a-l pune la încercare pe Isus, saduceii îi adresaseră o întrebare despre credinţa în înviere, dar fuseseră aspru mustraţi (Mt 22,23-33). Acum este rândul fariseilor să treacă la atac. Fariseii şi saduceii se duşmăneau reciproc, însă devin prieteni în critica faţă de Isus. Fariseii se adună la un loc şi unul dintre ei devine purtător de cuvânt, adresând o întrebare de clarificare: "Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?"
Isus le răspunde citând câteva cuvinte din Biblie: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!" (cf. Dt 6,4-5). Aceasta este prima poruncă. Pe vremea lui Isus, Iudeii care se considerau pioşi recitau această frază de trei ori pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara. Era o rugăciune destul de cunoscută în rândul lor. Iar a doua este asemănătoare: "Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" (Lev 19,18). Şi încheie: "În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii."
Cu alte cuvinte, aceasta este uşa pentru a ajunge la Dumnezeu şi la aproapele. Nu există nicio altă uşă. Cea mai mare tentaţie a fiinţei umane este cea de a dori să separe aceste două iubiri, deoarece în acest fel sărăcia celorlalţi nu ar deranja deloc conştiinţa oamenilor.
Versiunile text şi pdf ale acestei cateheze pot fi descărcate de pe site-ul Oficiului pentru Cateheză: www.cateheze.ro.
Pr. Mihai Roca
