Oficiul pentru Cateheză, în colaborare cu pr. Eremia-Ionuţ Imbrişcă şi studenţii anului VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, propune 10 cateheze, în format powerpoint, pentru catehezele obişnuite cu adolescenţii şi tinerii. Plecând de la tema anului pastoral, sunt propuse aceste cateheze ce pot fi utilizate pentru întâlnirile obişnuite, săptămânale, cu adolescenţii şi tinerii, dar care pot fi adaptate şi pentru celelalte categorii de vârstă.
A educa noile generaţii de copii şi tineri şi a le însoţi în drumul de maturizare a credinţei înseamnă a le sensibiliza asupra relaţiei personale cu Cristos şi a apartenenţei la trupul său mistic: Biserica. Credinţa în Cristos şi apartenenţa la Biserică sunt trăite în comuniune cu toţi cei botezaţi şi hrănite de rugăciune şi de fapte bune - o traducere practică a poruncii iubirii.
În prezentarea anului pastoral Biserica - familia lui Dumnezeu, episcopul nostru de Iaşi, PS Iosif Păuleţ, ne îndemna la "a redescoperi frumuseţea de a aparţine Bisericii". Sublinia episcopul nostru, "îi aparţinem cu toţii Tatălui nostru ceresc care ne-a dăruit harul de a fi fii în Fiul său şi de a aparţine astfel Bisericii, familia sa". Cu toate acestea, Biserica în peregrinarea sa pe pământ este şi rămâne o realitate dinamică, care trăieşte prin fiii ei, sfinţi şi păcătoşi. De aceea, este bine ca să privim spre Cristos şi prin el să ne descoperim identitatea noastră de fraţi în familia lui Dumnezeu, Biserica, şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu.
În acest parcurs al nostru şi în misiunea de a-i ajuta pe toţi membrii Bisericii de a trăi ca pietre vii ai acestui edificiu spiritual, şi a conştientiza mai bine apartenenţa noastră la familia lui Dumnezeu, ne poate ajuta şi materialul pe care vi-l propunem, elaborat fiind cu grijă de studenţii anului VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, coordonaţi fiind de pr. Eremia-Ionuţ Imbrişcă. Transpunerea textului în powerpoint îi aparţine părintelui Cristian Iştoc, OFMConv.
Temele celor 10 cateheze propuse, inspirate din tema anului pastoral Biserica - familia lui Dumnezeu, sunt:
Biserica: familia lui Dumnezeu
Biserica, imagine a Împărăţiei lui Dumnezeu
Suntem membrii Bisericii, membrii unei familii
Familia, Biserica de acasă
Familia, prima comunitate de credinţă şi de iubire
Conflictul dintre generaţii în familie şi în Biserică
Dezbinarea, rod al păcatului
Unitatea Bisericii, darul Duhului Sfânt
Comuniunea, Mărturia unei Biserici - familii autentice
O Biserică în ieşire, în viziunea Papei Francisc
Fie ca Duhul Sfânt să ne lumineze pentru a ghida noile generaţii spre a-l cunoaşte şi iubi mai mult pe Cristos şi Biserica sa.
Pr. Irimia-Romică Pal, OFM Conv.,
responsabilul Oficiului pentru Cateheză
* * *
Catehezele pot fi descărcate de aici.
