Anul acesta mi-a revenit mie ocazia să ţin exerciţii spirituale pentru diaconi. Pe lângă ei am avut şi eu timp să reflectez şi să înţeleg că aceşti tineri, acum, au nevoie cel mai mult de rugăciune. Ca fraţi mai mari în preoţie, cred că un gând pios adresat Neprihănitei în favoarea lor ar fi ca un buchet de rugăciuni care îi va întări pe aceşti "mici" preoţi şi, de ce nu, va trezi inimile altor tineri pentru preoţie. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât buchetul va fi mai mare...
Ca punct de plecare şi de ajutor pentru rugăciune amintiţi-vă istoria lui Zaheu (Lc 19,1-10).
Textul evanghelic, care relatează istoria lui Zaheu, are diferite titluri în funcţie de ediţie sau limba. Un titlu este: "Chemarea lui Zaheu", un altul "Convertirea lui Zaheu". În textul german "Einheitubersetzung" titlul este "Isus în casa vameşului Zaheu", iar în textele de limbă rusă titlul este "Mântuirea lui Zaheu".
Am putea şi noi adapta istoria lui Zacheu la cei 17 tineri care vor primi curând diaconatul, adăugând încă un titlu: "Bucuria intră în viaţa tinerilor". Acesta este primul pas al oricărei chemări: Dumnezeu-Bucurie intră în viaţa celui chemat.
Să citim acum istoria lui Zaheu, şi alte istorii, prin viaţa noilor diaconi.
Apoi Isus a intrat şi a trecut prin Bacău, Buruieneşti, Tărâţa, Tupilaţi, Adjudeni, Bucureşti, Huşi, Scheia, Arini. Şi iată nişte tineri cu numele de Andrei, Marius, Daniel, Robert, Marian, Iosif, Claudiu, Ionuţ, Vlad, Alexandru, Paul, Lucian, Marcel, Francois, foarte buni la învăţătură, care mergeau sau nu duminică la biserică, dar cu stare materială bună pentru că unii părinţi lucrează în străinătate şi câştigă bine, au auzit că Isus trece prin satele lor şi voiau să-l vadă cu adevărat. Ei se simţeau atraşi de el, dar nu puteau să-l vadă pentru că mulţimea de telefoane şi monitoare colorate din lume nu-l arătau pe Isus. Atunci au alergat la Iaşi şi s-au urcat pe Copou, într-un sicomor care se numeşte şi Seminar, căci au auzit că de acolo se vede mai bine. Şi după ce au căutat în cărţi şi au stat în faţa învăţaţilor Seminarului, punându-le multe întrebări, au înţeles că Isus este viu şi este Fiul lui Dumnezeu care trece prin viaţa fiecărui om. Şi, după ce au început să vorbească cu el, i-au auzit chemarea: "Coboară din Seminar pentru că vreau să intru în viaţa ta şi să rămân acolo!". Iar ei au coborât şi s-au dus mai întâi la Luncani ca să pună mai întâi ulei în candele şi apoi s-au prezentat în faţa Marelui Preot ca să fie hirotonisiţi diaconi. Iar lumea care îi vedea spuneau că sunt nişte tineri păcătoşi.
Dar ei, umpluţi de bucuria prezenţei lui Isus şi stând în picioare, au spus: "Pentru această bucurie, dau toată viaţa mea... Lucrurile mele le dau săracilor... Celor năpăstuiţi le voi aduce mângâierea lui Dumnezeu"...
Iar ei au auzit o voce tainică: "Tu eşti fiul meu, eu azi te voi schimba să fii preot-diacon. Slujind pe alţii la mântuire, te mântuieşti pe tine însuţi. Nu te teme, eu merg cu tine, mergi unde eşti trimis de episcop, căci eu voi fi cu tine în toate zilele".
Iar Dumnezeu Tatăl a spus: "Să sărbătorim şi să ne bucurăm pentru că pe aceşti fii ai mei i-am chemat şi mi-au ascultat Fiul, erau să se piardă şi s-au lăsat găsiţi".
Noi, ca fraţi mai mari, ne rugăm ca ei să conştientizeze schimbarea pe care le-o cere Domnul. Ei nu mai sunt "flăcăul tatei" şi nici "dorul mamei", ci "compagnonii" noştri şi mai ales ai lui Isus . - Termenul latin/italian compagno înseamnă şi "con-panis", adică cel cu care împart pâinea, mâncarea.
Dacă aţi avut răbdare să citiţi aceste rânduri, vă mulţumesc frumos!
Pr. Ştefan Socaciu
