Centrul Diecezan Caritas Iaşi în colaborare cu Caritas Italia va deschide un nou proiect în Iaşi: "Porţi de emigrare Caritas".
Proiectul îşi propune să ofere o soluţie pentru scăderea ratei de imigrare clandestină a românilor prin: cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor lor în ţările de destinaţie; cunoaşterea de către potenţialii emigranţi a sistemului de asistenţă socială pe care îl vor întâlni; cunoaşterea consecinţei emigrării asupra unităţii familiei; evitarea căderii în mâna traficanţilor de forţă de muncă.
Obiectivele noului proiect au fost explicate de o delegaţie de la Caritas Italia prezentă la Iaşi în acest scop, vineri, 25 iunie 2004.
Partea italiană a precizat numărul mare de români care sunt în Italia ilegal, în special din zona Moldovei, subliniind eforturile pe care le fac atât Biserica Catolică Italiană cât şi cea Română în integrarea imigranţilor în societate.
Caritas, fiind o asociaţie importantă în cadrul Bisericii Catolice, doreşte să se implice în ameliorarea consecinţelor fenomenului emigrării prin acest proiect.
Proiectul este în pregătire, urmând să demareze efectiv în luna septembrie a acestui an.
Mihaela Condac
