Prin harul lui Dumnezeu, Biserica noastră catolică din România, la 22 septembrie 2018, a primit un mare semn şi un mare dar divin în Fericita Veronica Antal, terţiară franciscană, beatificată şi ridicată la cinstea altarelor, ca fecioară şi martiră, prin autoritatea şi grija apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc.
Ne dăm seama că toate acestea necesită recunoştinţa şi responsabilitatea noastră faţă de Dumnezeu şi Sfânta Biserică, faţă de poporul credincios şi, nu în ultimul rând, faţă de Fericita Veronica.
Întru aceasta, propunem un program spiritual zilnic şi un program pentru grupurile de pelerini adresat tuturor credincioşilor care vor veni, mişcaţi de harul lui Dumnezeu, să ceară harul şi ajutorul său la mormântul şi altarul Fericitei Veronica Antal din biserica parohială închinată Adormirii Maicii Domnului, din Nisiporeşti.
Dorim să îi ajutăm pe credincioşii şi pelerinii care vor veni la Nisiporeşti să-l întâlnească pe Domnul prin sfintele sacramente, rugăciune şi reculegere sufletească; să cunoască viaţa sfântă a Fericitei Veronica, să primească mesajul ei evanghelic şi să guste bucuria prezenţei şi păcii lui Dumnezeu lângă mormântul şi altarul ei.
Fericita Veronica are multe să ne transmită prin forţa sfinţeniei ei, sfinţenie care înseamnă simplitatea vieţii, trăirea credinţei, cu seriozitate şi responsabilitate, jertfă supremă din iubire pentru Cristos. Exemplul ei rămâne o provocare pentru societatea de azi, arătând că sfinţenia este posibilă tuturor, acea sfinţenie realizată din lucruri mici şi simple făcute cu dăruire şi cu iubire.
Biserica din Nisiporeşti este, în fiecare zi, larg deschisă pentru toţi cei care îl caută pe Dumnezeu. Părinţii franciscani de aici vă aşteaptă cu drag şi disponibilitate.
"Veniţi pe urmele mele!..."
* * *
Pentru mai multe detalii:
Pr. Fabian Blaj, OFMConv.
tel. 0764/881024, 0233/781021
e-mail: [email protected]
* * *
Asistenţă spirituală
Program spiritual zilnic
luni-sâmbătă: 9.30-12.00 / 15.00-17.00
duminică: 15.00-17.00
Sfânta Liturghie
luni-sâmbătă: 7.00 şi 17.00
duminică: 9.00, 11.00, 16.00
ziua de miercuri este dedicată Fericitei Veronica Antal
Adoraţie euharistică
prima şi a treia miercuri din lună: 16.15
duminică: 15.15
Sfântul Rozariu
luni-sâmbătă: 16.15
în a doua şi a patra miercuri din lună, se recită la mormântul Fericitei Veronica Antal.
Calea Sfintei Cruci
în Postul Mare: miercuri, vineri, duminică
în orice timp al anului, pentru grupurile de pelerini
Liturgia Orelor:
Oficiul lecturilor şi Laudele - miercuri: 7.30
* * *
9.30
Program pentru grupurile de pelerini
- Primirea pelerinilor, vizita la mormânt
10.00 - Adoraţie euharistică şi posibilitate de spovadă
11.00 - Sfânta Liturghie şi venerarea relicvei Fericitei Veronica
12.30 - Prânzul (la pachet)
13.30 - Calea Sfintei Cruci sau rugăciunea Sfântului Rozariu
14.30 - Ritualul binecuvântării pelerinilor, plecarea grupului
Precizăm că acest program este orientativ
* * *
Fericită Veronica Antal,
roagă-te pentru noi!
Pr. Fabian Blaj, OFMConv.
