PS Petru Gherghel a sfinţit noua biserică din Parohia Romano-Catolică Nicoreşti, judeţul Bacău, în ziua de 6 octombrie 2007, într-o atmosferă de mare sărbătoare.

Lucrările de zidire a noii biserici, având-o de patroană pe Sfânta Fecioară Maria Îndurerată, au început sub coordonarea pr. Mihai Horvat şi au fost finalizate de pr. Inocenţiu Arcana, susţinuţi permanent de credincioşii acestei parohii, precum şi de conducerea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. Prin arhitectura ei zveltă şi sobră, noua biserică vorbeşte despre spiritul credincioşilor din această comunitate: modeşti, dar buni gospodari, cutezători, dar ospitalieri. Prin culorile ei calde şi prin generozitatea spaţiului (35 m lungime şi 15 m lăţime), noua biserică le oferă credincioşilor din parohie un lăcaş plăcut al întâlnirii cu Dumnezeu şi cu fraţii în credinţă.

Ceremoniile sfinţirii noii biserici din Nicoreşti au început în jurul orei 10.45, când părintele paroh, Inocenţiu Arcana, însoţit de un grup de preoţi, de oficialităţile locale şi de o mare mulţime de credincioşi, i-a întâmpinat în mod tradiţional, cu pâine şi sare, pe PS Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iaşi, pe PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Bucureşti, şi pe PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic al Eparhiei de Oradea.

La ora 11.00 a început celebrarea liturgică a sfinţirii noului locaş de cult. După ce PS Petru Gherghel a tăiat panglica de inaugurare a noii biserici şi i-a salutat pe cei prezenţi, părintele paroh Inocenţiu Arcana le-a dorit înalţilor oaspeţi un călduros "bun venit" în mijlocul credincioşilor din Parohia Nicoreşti, subliniind că această comunitate este mică, dar are un suflet mare, căci în doar câţiva ani au reuşit să zidească lui Dumnezeu şi Bisericii locale un nou locaş de cult.

A urmat apoi binecuvântarea apei şi a sării cu care a fost stropit poporul şi pereţii bisericii, simbol al Bisericii vii a lui Dumnezeu. "Naşii" bisericii, care cu o pânză albă au înconjurat lăcaşul sfânt, dădeau mărturie despre unitatea şi credinţa lor în Domnul Cristos, care, din iubire faţă de oameni, a binevoit să-şi adune un popor sfânt. Primul moment al sfinţirii bisericii s-a încheiat cu ritul deschiderii uşii şi înmânarea cheilor bisericii părintelui paroh, gest semnificativ ce exprimă responsabilitatea pastorală a parohului faţă de comunitatea pe care i-a încredinţat-o episcopul diecezei.

După ce slujitorii sacri şi credincioşii şi-au ocupat locurile lor, celebrarea a continuat cu liturgia cuvântului. Cuvântul de învăţătură la această sărbătoare a fost ţinut de PS Cornel Damian. În omilia sa, Preasfinţitul Cornel a subliniat importanţa lăcaşului de cult în viaţa unei comunităţi locale, precum şi orizontul de credinţă ce îl deschide în ochii credincioşilor patroana acestei biserici, Sfânta Fecioară Maria Îndurerată. Biserica, a încheiat predicatorul, este locul unde se intră pentru a-l cunoaşte şi a-l iubi pe Dumnezeu şi de unde se iese pentru a-l cunoaşte şi a-l iubi pe aproapele.

Celebrarea propriu-zisă a consacrării altarului şi a sfinţirii bisericii a fost constituită din cinci momente: Litania tuturor sfinţilor, rugăciunea de consacrare, ungerea cu sfânta crismă a altarului şi a pereţilor bisericii, tămâierea altarului şi a bisericii, împodobirea altarului şi iluminarea bisericii. Ajunşi la acest punct culminant, corul a izbucnit în cântarea "Aleluia" pe armonia marelui compozitor Händel, scoţând şi mai mult în evidenţă bucuria păstorului şi a comunităţii, care îşi vedeau astfel încununate eforturile şi sacrificiile din ultimii ani, oferite acum spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. În continuare, sfânta Liturghie şi-a urmat cursul obişnuit.

La sfârşitul celebrării, PS Petru Gherghel a omagiat eforturile depuse de cei doi părinţi parohi, pr. Mihai Horvat şi pr. Inocenţiu Arcana, dar şi de comunitatea catolică din Nicoreşti, pentru zidirea acestui lăcaş de cult, atât de necesar pentru viaţa religioasă a credincioşilor din această zonă. Noua biserică este ca o nouă perlă preţioasă ce se adaugă salbei de biserici ridicate în ultimii ani pe Valea Trotuşului. În semn de preţuire, după ce părintele Lucian Păuleţ, cancellarius al Episcopiei de Iaşi, a dat citire decretului prin care se consemna consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii din Nicoreşti, la 6 octombrie 2007, PS Petru Gherghel i-a înmânat părintelui Inocenţiu Arcana crucea sinodală.

Profund emoţionat şi bucuros că Domnul a binevoit să-l păstreze până în acest moment al sfinţirii bisericii, părintele paroh Inocenţiu Arcana a ţinut să-şi exprime recunoştinţa faţă de toţi cei care l-au ajutat de-a lungul celor patru ani de activitate intensă în care a finalizat lucrările începute de predecesorul său, părintele Mihai Horvat. De fapt, a subliniat părintele paroh, meritul principal în realizarea acestei biserici revine credincioşilor din Nicoreşti, care, cu munca şi contribuţia lor financiară, au acoperit circa 85% din costurile construcţiei.

După momentul liturgic, bucuria sfinţirii noii biserici a continuat cu o agapă frăţească, în acordurile vesele ale unei fanfare muzicale. În adâncul fiecărui participant la acest eveniment răsuna ecoul binecuvântării ce se revărsa dintru începuturile istoriei: "Binecuvântat este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!"

Pr. Ştefan Lupu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 octombrie: Nicoreşti: Sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului.