Nicoreşti: Administrarea Mirului
Ziua de sâmbătă, 12 august 2023, a avut o însemnătate deosebită pentru credincioşii Parohiei "Sfânta Fecioară Maria Îndurerată" din Nicoreşti. În această zi binecuvântată am trăit împreună o nouă zi de Rusalii: administrarea sacramentului Sfântului Mir.
Un număr de 33 de copii şi tineri, după o perioadă de pregătire intensă sub îndrumarea părintelui paroh, am aşteptat cu nerăbdare coborârea Duhului Sfânt în sufletele noastre.
La ora 10:45, l-am întâmpinat pe Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, iar la ora 11:00 a început Sfânta Liturghie, fiind alături de noi părinţii, naşii, comunitatea şi 17 preoţi.
La predică, Preasfinţitul Petru ne-a vorbit despre însemnătatea şi bogăţia darurilor Sfântului Duh, de asemenea ne-a prezentat şi modele de urmat în trăirea credinţei: Fericitul Ieremia, Fericita Veronica Antal şi venerabilul preot Matei Sandu.
A urmat apoi momentul mult aşteptat, în care noi, candidaţii, cu emoţie l-am primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale, spre bucuria noastră şi a întregii comunităţi.
A fost, într-adevăr, o zi deosebită, în care căldura dragostei lui Dumnezeu şi darurile Duhului Sfânt au pătruns în inimile tuturor, aducând bucurie şi pace.
Anemona Teodora Lăcătuş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 august: Nicoreşti: Administrarea Mirului