Unul dintre primele filme pe care le-am vizionat ca tânăr seminarist a fost acela despre viaţa lui Oscar Romero, episcopul săracilor, vocea celor "fără voce", profet şi martir al poporului. Nu ştiu cât am înţeles eu atunci, mai ales că filmul era în italiană, dar în sufletul meu de seminarist doritor de autenticitate, dăruire şi sfinţenie s-a aprins o lumină care m-a însoţit pe tot parcursul drumului meu vocaţional, iar mai apoi în slujirea fraternă şi sacerdotală. Dumnezeu mi-a dat harul şi binecuvântarea să pot vizita mormântul său şi să celebrez sfânta jertfă a Liturghiei pe altarul unde el a fost martirizat, în San Salvador, momente unice şi de o densă încărcătură emoţională şi spirituală.
Cu timpul, având şi posibilitatea concretă de a cunoaşte realitatea socială şi eclezială din America Centrală, am înţeles un lucru fundamental, repetat şi trăit de Mons. Oscar Romero şi anume că "săracii sunt cheia pentru a înţelege credinţa creştină şi realizarea Bisericii". Într-adevăr, parfumul săracilor şi bucuria lor în a trăi credinţa face mai concretă, autentică şi vie experienţa de Dumnezeu şi a Bisericii. Să-l îmbrăţişezi pe Cristos în carnea celor săraci vindecă şi umanizează, te face să simţi cu putere bătăile inimii lui Dumnezeu care stă de partea lor, te invită să te implici cu curaj şi spirit profetic în edificarea unei Biserici "în ieşire", săracă şi pentru cei săraci! Da, este adevărat, nu sunt evanghelizatori mai buni decât cei săraci! Iar adevăraţii săraci nu cer, dar dau, ştiu să împărtăşească propria sărăcie, cu mare libertate şi demnitate! Adevăraţii săraci ne duc direct la Cristos şi la trăirea autentică a evangheliei.
Mi-a rămas imprimată în minte şi în inimă o pictură comemorativă a martiriului lui Oscar Romeo, expusă în "Sala memorială a martirilor" din cadrul Universităţii Centro-Americană din San Salvador, pe care aş vrea să o prezint pe scurt şi sintetic în cele ce urmează; cred că este o bună provocare şi pentru noi, creştini dezorientaţi ai timpurilor noastre confuze.
În centru este pictat Mons. Romero, îmbrăcat în haine albe, învăluit în lumină, deci înviat; este ridicat şi susţinut de o femeie salvadoriană dezbrăcată, simbolizându-i pe cei săraci, fără voce, pentru care el a luptat şi a murit. Chiar dacă l-au asasinat, aşa cum el însuşi amintea la ultima Liturghie în cadrul căreia a fost ucis, continuă să trăiască în săracii poporului salvadorian şi, putem spune, fără să greşim, în toţi cei nedreptăţiţi ai istoriei. Soldatul din spate îi reprezintă pe cei care l-au asasinat din ură pentru credinţă, în capela spitalului Divina Providenţă din San Salvador, pe 24 martie 1980.
Martiriul său, din păcate, a văzut divizată Biserica în cei care au ştiut de cele întâmplate, dar care au preferat să tacă de teamă (episcopul îmbrăcat în roşu, din spatele trupului lui Romero), apoi partea bogată a Bisericii, căzută pradă puterii (episcopul care pune mâna pe soldat, în semn de protecţie) şi Biserica celor care suferă, plângând moartea lui (episcopul care are mâna pe pieptul lui Romero).
O însemnătate deosebită o are crucifixul care veghează la cele întâmplate, o cruce care are picioare. Este vorba de biserica martirizată, săracă, din San Salvador, care şi-a menţinut fermă şi de nezdruncinat credinţa, în perioada teribilă a războiului civil. Crucea are picioare, exprimând convingerea puternică a faptul că asasinarea lui Romero nu stinge credinţa şi speranţa, ci continuă să umble pe străzile istoriei poporului salvadorian.
"Martiriul este un har din partea lui Dumnezeu pe care nu cred că-l merit. Totuşi, dacă Dumnezeu acceptă sacrificiul vieţii mele, fie ca sângele meu să fie sămânţă de libertate şi semnul că speranţa va fi cât mai degrabă o realitate... Dacă mă vor ucide voi învia în poporul salvadorian" (Mons. Romero).
De către cei săraci, suflete simple şi curate, nemânjiţi de lupte politice şi ideologii, dar de cele mai multe ori victime inocente ale lor, Mons. Oscar Romero a fost dintotdeauna venerat ca sfânt. Lui i-au dedicat capele şi i-au simţit mereu mijlocirea puternică. Prin canonizarea lui, săracii revin în centrul atenţiei, iar vocea lor, din diferitele periferii ale existenţei, ajunge la noi, oameni ai bisericii şi lideri ai societăţii, strigând dreptate, iubire, demnitate, libertate, pace. Nu le putem ignora vocea ... este vocea hotărâtă şi profetică a sfântului Romero, episcopul şi mijlocitorul lor puternic.
Fr. Marius-Petru Bîlha, OFMConv.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Mons. Oscar Romero, lumină şi speranţă
