Moara: Conferirea sacramentului Mirului şi sfinţirea capelei mortuare
Sâmbătă, 15 iunie 2024, comunitatea romano-catolică din Moara s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare. În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a conferit sacramentul Mirului unui număr de 23 de adolescenţi şi tineri din Moara şi cinci tineri din comunitatea romano-catolică "Sfinţii Ioachim şi Ana" din Dumbrava. La sfârşitul Sfintei Liturghii a avut loc sfinţirea capelei mortuare care a fost construită în curtea cimitirului.
Mai jos redăm mulţumirea pe care Dominic, unul dintre candidaţii la Mir, a adresat-o tuturor participanţilor la acest eveniment.
Preasfinţite, dragi preoţi, stimate autorităţi, iubiţi părinţi şi naşi, dragi credincioşi.
Cu emoţie mă prezint în faţa dumneavoastră la sfârşitul acestei frumoase celebrări, însă, având Darul Tăriei, rămân ferm, fiind glasul celor 28 de proaspăt miruiţi cu demnitate şi curaj.
Îi mulţumim, deci, lui Dumnezeu Duhul Sfânt pe care l-am confirmat astăzi prin Da-ul pe care l-am spus în faţa episcopului şi întregii comunităţi că ne angajăm să mărturisim cu tărie credinţa creştinească.
Aducem un gând de mulţumire Preasfinţitului Iosif Păuleţ care, invocând Darul Sfatului, ne-a povăţuit pe drumul credinţei, încurajându-ne să formăm acea Biserica vie animaţi fiind mereu de Duhul Sfânt.
Invocăm Darul Evlaviei asupra tuturor preoţilor prezenţi la această celebrare: Mons. Ionuţ Paul Strejac, pr. decan Alois Farţadi, pr. paroh Ionuţ Pal, cât şi ceilalţi preoţi care, cu evlavie, s-au rugat la această Sfântă Liturghie. Vă mulţumim că aţi ales să împărţiţi aceste momente alături de noi. Vă mulţumim pentru rugăciunea pe care o faceţi zilnic cu evlavie pentru poporul lui Dumnezeu.
Cerem Duhului Sfânt să coboare Darul Înţelepciunii asupra tuturor autorităţilor prezente la sărbătoare noastră: domnului Gervezen Longher, deputat, domnului Eduard Dziminschi, primar al comunei Moara, domnului Gheorghe Fron, primar al comunei Cornu Luncii, şi doamnei Cristina Albu, inspector. Aşa cum marele rege Solomon a cerut înţelepciune în schimbul bogăţiei, la fel Duhul Sfânt să vă umple viaţa şi activitatea cu înţelepciunea sa. Vă mulţumim pentru colaborarea frumoasă pe care cele două instituţii, Statul şi Biserica, o au pentru ca un bun creştin să înveţe a fi un bun cetăţean şi un bun cetăţean să devină un bun creştin.
Dragi părinţi şi naşi, Duhul Sfânt să reverse asupra voastră Darul Înţelegerii. De multe ori auzim spunându-se: "Ce va fi oare cu această generaţie?" Vă mulţumim pentru că voi sunteţi primii care înţelegeţi, care ne încurajaţi şi care ne sprijiniţi. Iar atunci când vă este greu, nu uitaţi de Duhul Mângâietor!
Duhul Sfânt să dăruiască Darul Ştiinţei domnul organist Anton, domnişoarei Roxana şi coriştilor care au susţinut cântarea acestei Sfinte Liturghii. Ştim că fără voi nu am fi putut face faţă. Vă mulţumim că aţi ştiut să armonizaţi orga cu vocile noastre nu întocmai formate, astfel încât aţi reuşit să dezlegaţi şi cel mai tăcut grai.
Dragi oaspeţi şi iubiţi credincioşi, Duhul Sfânt să vă umple de Darul fricii de Dumnezeu, aceea care nu derivă din teamă, ci din iubire. Aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare dintre noi, la fel să învăţăm să-l iubim pe Dumnezeu prin aproapele. Vă mulţumim pentru prezenţă, pentru rugăciune, dar în mod special pentru exemplul de credinţă pe care-l daţi de fiecare dată când umpleţi această bisericuţă cu prezenţa şi rugăciunea voastră şi ori de câte ori contribuiţi ca acest sfânt lăcaş să fie din ce în ce mai frumos.
Francisc Cristian Balan
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 iunie: Moara: Conferirea sacramentului Mirului şi sfinţirea capelei mortuare