Odată cu deschiderea noului an pastoral, Familia şi Căsătoria creştină sunt în centrul atenţiei timp de trei ani, începând cu prima duminică din Advent 2010 (28 noiembrie) până la solemnitatea Cristos, Regele Universului 2013. Fiecare dintre aceşti trei ani are o direcţie, care este tratată în cateheze, omilii, conferinţe şi urmărită în acţiunile pastorale. Din dorinţa de a aprofunda şi de a înţelege cât mai bine temele propuse pentru aceşti trei ani, în toate parohiile diecezei vor avea loc misiuni populare, care se vor ţine în această perioadă de trei ani.

Până acum la redacţie a fost centralizată programarea de mai jos (în ordinea alfabetică a decanatelor, apoi cronologic după perioada de desfăşurare). Pe măsură ce se vor programa şi celelalte parohii şi vor anunţa (la adresa de e-mail: [email protected] sau telefonic: 0232/212003 la int. 70), lista se va actualiza. Ultima actualizare a fost făcută la 18 decembrie 2013.

Programul misiunilor în Dieceza de Iaşi

  1. Decanatul de Bacău

    1. Lilieci: 9-12 decembrie 2010 (Advent) - pr. Petru Vernică

    2. Luizi-Călugăra: (I) 9-11 februarie 2011 - pr. Ştefan Vacaru; (II) 9-11 februarie 2012 - pr. Paul Bulai

    3. Schineni: 7-10 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Iacob Stolnicu

    4. Faraoani: 27-30 noiembrie 2011 - pr. Cornel Cadar

    5. Nicolae Bălcescu: 11-14 decembrie 2011 (Advent) - pr. Irinel-Iosif Iosub

    6. Bacău "Fericitul Ieremia": 22-25 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Ştefan Vacaru

    7. Coman: 22-25 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Iosif Dămătăr

    8. Lespezi: 29 martie - 1 aprilie 2012 (Postul Mare) - pr. Petru Sescu

    9. Bacău "Sfânta Cruce": 26-29 aprilie 2012 - pr. Cornel Cadar

    10. Bacău "Sfântul Francisc" 27-30 septembrie 2012 - pr. Anton Diacu

    11. Bacău "Inima Neprihănită a Mariei": 25-28 octombrie 2012 - pr. Petru-Sebastian Tamaş

    12. Bacău "Sfântul Nicolae": 16-23 decembrie 2012 (Advent) - pr. Iosif Dorcu

    13. Valea Mare: 10-13 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Ştefan Vacaru

    14. Mărgineni: 21-24 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Ovidiu Robu, AA

    15. Trebeş: 24-27 octombrie 2013 - pr. Petru-Sebastian Tamaş

    16. Sărata: 27-30 octombrie 2013 - pr. Petru-Sebastian Tamaş

    17. Baraţi: 15-18 decembrie 2013 (Advent) - pr. Ştefan Vacaru

    18. Valea Seacă: 1-4 decembrie 2013 (Advent) - pr. Iosif Enăşoae
       

  2. Decanatul de Bucovina

    1. Soloneţu Nou: 18-20 martie 2011 (Postul Mare) - pr. Andrzej Ziółkowski, CM

    2. Poiana Micului: 17-20 mai 2011 - pr. Valentin Cochior

    3. Rădăuţi: 12-15 iunie 2011 - pr. Alois Moraru

    4. Gura Humorului: 16-19 iunie 2011 - pr. Cornel Cadar

    5. Bulai-Moara: 24-27 noiembrie 2011 - pr. Cristinel Farcaş

    6. Câmpulung Moldovenesc: 18-21 martie 2012 - pr. Felix Roca jr.

    7. Fălticeni: 8-10 iunie 2012 - pr. Valentin Cochior

    8. Suceava: 9-16 decembrie 2012 (Advent) - pr. Cristinel Fodor

    9. Vatra Dornei: 5-8 mai 2013 - pr. Daniel Iacobuţ

    10. Cacica: 7-10 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Irinel-Iosif Iosub

    11. Botoşani: 27-30 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Sebastian Diacu, OFMConv.

    12. Siret: 5-8 decembrie 2013 (Advent) - pr. Gheorghe Cojocaru
       

  3. Decanatul de Iaşi

    1. Dancu: 19-21 martie 2010 - pr. Nagy-György Atilla

    2. Huşi "Sfântul Anton de Padova": 10-13 iunie 2011 - pr. Claudiu Dumea

    3. Bârlad: 19-23 iunie 2011 - pr. Cristian Ignat

    4. Târgu Frumos: 23-26 februarie 2012 (Postul Mare) - pr. Petru-Sebastian Tamaş

    5. Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus": 26 februarie - 4 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Cristinel Fodor

    6. Focuri: 25-28 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Adrian Ciobanu

    7. Huşi-Corni "Naşterea Sfintei Fecioare Maria": 6-9 septembrie 2012 - pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

    8. Răducăneni: 6-9 decembrie 2012 (Advent) - pr. Fabian Măriuţ

    9. Tomeşti: 21-23 decembrie 2012 (Advent) - pr. Petru-Sebastian Tamaş

    10. Iaşi "Sfântul Anton de Padova": 10-17 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Iosif Dorcu

    11. Vaslui: 14-17 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Cornel Cadar

    12. Cotnari: 2-5 iunie 2013 - pr. Alois Moraru

    13. Valea Lupului: 16-23 iunie 2013 - pr. Sebastian Bilboc

    14. Săveni: 8-11 septembrie 2013 - pr. Adrian Ciobanu

    15. Bălţaţi: 29 septembrie - 2 octombrie 2013 - pr. Eduard Soare

    16. Podu Iloaiei: 9-15 decembrie 2013 (Advent) - pr. Sebastian Bilboc

    17. Horleşti: 19-22 decembrie 2013 (Advent) - pr. Cornel Cadar

    18. Iaşi "Adormirea Maicii Domnului": Postul Mare 2014
       

  4. Decanatul de Moineşti

    1. Comăneşti: 24-27 martie 2011 (Postul Mare) - pr. Gheorghe Cojocaru

    2. Bogata: 14-17 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Anton Budău

    3. Frumoasa: 1-4 decembrie 2011 - pr. Iacob Stolnicu

    4. Dărmăneşti: 8-11 decembrie 2011 (Advent) - pr. Daniel Cimpu

    5. Tărâţa: 8-11 decembrie 2011 (Advent) - pr. Iacob Stolnicu

    6. Moineşti: 15-18 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Isidor Dâscă

    7. Ciugheş: 22-25 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Gheorghe Cojocaru

    8. Dofteana: 22-25 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Iosif Enăşoae

    9. Floreşti: 29 martie - 1 aprilie 2012 (Postul Mare) - pr. Alois Moraru

    10. Cireşoaia: 13-16 decembrie 2012 - pr. Vincenţiu Burlacu

    11. Pustiana: 14-17 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Gheorghe Cojocaru

    12. Slănic Moldova: 19-22 septembrie 2013 - pr. Petru-Sebastian Tamaş

    13. Brusturoasa: 2013 - (perioadă în curs de programare)- predicator ??
       

  5. Decanatul de Piatra

    1. Barticeşti: 9-12 decembrie 2010 - pr. Iacob Stolnicu

    2. Teţcani: 14-17 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Mihai Enăşel

    3. Nisiporeşti: 1-4 decembrie 2011 (Advent) - pr. Fabian Iacob, OFMConv.

    4. Gherăeşti: 15-18 decembrie 2011 (Advent) - pr. Fabian Măriuţ

    5. Talpa: 22-25 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Mihai Enăşel

    6. Roznov: 6-9 decembrie 2012 (Advent) - pr. Adrian Gherghelucă (în filiala Dochia)

    7. Bârgăuani: 13-16 decembrie 2012 (Advent) - pr. Irinel-Iosif Iosub

    8. Corhana: 7-10 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Mihai Enăşel

    9. Piatra Neamţ "Sfântul Iosif": 14-17 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Cristinel Fodor

    10. Târgu Neamţ: nu sunt programate misiuni
       

  6. Decanatul de Roman

    1. Săbăoani "Sfântul Mihail": 10-13 martie 2011 (Postul Mare) - pr. Cristinel Fodor

    2. Traian (NT): 17-20 martie 2011 (Postul Mare) - pr. Ştefan Vacaru

    3. Rotunda: 3-6 aprilie 2011 - pr. Iacob Stolnicu

    4. Satu Nou (NT): 14-17 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Cornel Cadar

    5. Roman "Inima Neprihănită a Mariei": 15-17 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Cristinel Fodor

    6. Pildeşti: 5-8 decembrie 2011 (Advent) - pr. Ştefan Vacaru

    7. Adjudeni: 8-11 decembrie 2011 (Advent) - pr. Ieronim Iacob

    8. Tămăşeni: 9-11 februarie 2012 - pr. Cristinel Fodor

    9. Roman "Fericitul Ieremia Valahul": 23-26 februarie 2012 (Postul Mare) - pr. Cornel Cadar

    10. Săbăoani "Sfântul Iosif": 15-18 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Gheorghe Cojocaru

    11. Buhonca: 22-25 aprilie 2012 (Postul Mare) - pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

    12. Sagna: 9-12 decembrie 2012 (Advent) - pr. Adrian Ciobanu

    13. Roman "Isus Bunul Păstor: 21-24 februarie 2013 (Postul Mare) - pr. Andrei Coceanga

    14. Săbăoani "Înălţarea Sfintei Cruci": 14-17 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Ionel-Iosif Iosub

    15. Buruieneşti: 16-19 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Lucian Farcaş

    16. Slobozia: 17-20 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Marcelin Rotaru

    17. Băluşeşti: 13-16 iunie 2013 - pr. Iosif Demeterc

    18. Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus": 8-15 decembrie 2013 (Advent) - pr. Gheorghe Cojocaru
       

  7. Decanatul de Traian

    1. Văleni: 3-6 martie 2011 (Postul Mare) - pr. Iosif Demeter

    2. Cleja I "Sfântul Francisc de Assisi": 7-10 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Gheorghe Cojocaru

    3. Prăjeşti: 16-19 iunie 2011 (Advent) - pr. Ferenţ Tancău

    4. Cleja II "Sfântul Marcu" 15-17 decembrie 2011 (Advent) - pr. Valeriu Mărtişcă

    5. Galbeni: 4-7 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Valeriu Ciorbă

    6. Fundu Răcăciuni: 15-18 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Ioan Balan

    7. Călugăreni: 15-18 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Petru Sescu

    8. Gheorghe Doja: 19-22 aprilie 2012 - pr. Ioan Balan

    9. Chetriş: 16-19 decembrie 2012 (Advent) - pr. Gabriel Farcaş

    10. Traian: 6-9 decembrie 2012 (Advent) - pr. Isidor Dâscă

    11. Gioseni: 13-16 decembrie 2012 (Advent) - pr. Felix Roca

    12. Bijghir: 17-20 februarie 2013 (Postul Mare) - pr. Daniel Cimpu

    13. Vladnic: 21-24 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Cornel Cadar

    14. Răcăciuni: 14-16 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Valeriu Mărtişcă

    15. Poiana: 17-20 octombrie 2013 - pr. Petru Sescu

    16. Somuşca: 13-16 decembrie 2012 (Advent) - pr. Cornel Cadar

    17. Horgeşti: 12-15 decembrie 2013 (Advent) - pr. Cristinel Fodor

    18. Ciucani: 12-15 decembrie 2013 (Advent) - pr. Petru Sescu

    19. Valea Mică: 2013 (perioadă în curs de programare) - predicator ??
       

  8. Decanatul de Trotuş

    1. Oneşti "Sfinţii Petru şi Paul": 31 martie - 3 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Gheorghe Cojocaru

    2. Pralea: 13-16 aprilie 2011 - pr. Ştefan Vacaru

    3. Nicoreşti: 15-18 decembrie 2011 (Advent) - pr. Petru Vernică

    4. Oituz: 18-21 decembrie 2011 (Advent) - pr. Mihai Enăşel

    5. Berzunţi: 16-19 februarie 2012 (Postul Mare) - pr. Isidor Dâscă

    6. Stufu: 8-11 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Daniel Cimpu

    7. Pârgăreşti: 29 martie - 1 aprilie 2012 (Postul Mare) - pr. Cristinel Fodor

    8. Târgu Ocna: 22-25 noiembrie 2012 - pr. Toma Encuţă

    9. Târgu Trotuş: 2-5 decembrie 2012 (Advent) - pr. Ştefan Vacaru

    10. Tuta: 3-6 februarie 2013 - pr. Iacob Stolnicu

    11. Ştefan cel Mare: 7-10 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Lucian Dumea, OFMCap.

    12. Oneşti "Sfânta Tereza": 14-17 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Vincenţiu Burlacu

    13. Satu Nou: 12-15 decembrie 2013 (Advent) - pr. Felician Tiba
       

  9. Decanatul de Valea Siretului

    1. Paşcani: 17-20 martie 2011 (Postul Mare) - pr. Petru Vernică

    2. Mirceşti: 17-20 martie 2011 (Postul Mare) - pr. Iacob Stolnicu

    3. Oţeleni: 7-10 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Alois Moraru

    4. Iugani: 4-7 decembrie 2011 (Advent) - pr. Petru Sescu

    5. Răchiteni: 1-4 martie 2012 - pr. Petru Vernica

    6. Hălăuceşti: 15-18 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Ştefan Vacaru

    7. Fărcăşeni: 15-18 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Fabian Doboş

    8. Butea: 16-19 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Cornel Cadar

    9. Izvoarele: 28 februarie - 3 martie 2013 - pr. Viorel Ababei

    10. Mogoşeşti: 16-19 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Alois Moraru

    11. Luncaşi: 28 aprilie - 1 mai 2013 - pr. Adrian Ciobanu

    12. Şcheia: 9-12 iunie 2013 - pr. Ferenţ Tancău
       

  10. Decanatul de Vrancea

    1. Arini: 6-9 aprilie 2011 (Postul Mare) - pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.

    2. Vizantea Mănăstirească: 11-14 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Fabian Măriuţ

    3. Sascut Sat: 28-31 martie 2012 (Postul Mare) - pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.

    4. Ploscuţeni: 28-31 octombrie 2012 - pr. Valentin Ciceu

    5. Galaţi: 10-17 martie 2013 (Postul Mare) - pr. Iosif Beşleagă, OFMConv.

    6. Adjud: 12-15 mai 2013 - pr. Daniel Cimpu

    7. Tecuci: 2013 - (perioadă în curs de programare) - predicator ??

    8. Focşani: 4-10 noiembrie 2013 - pr. Felician Tiba