În lunile septembrie şi octombrie Dieceza de Iaşi organizează exerciţii spirituale pentru preoţii diecezani la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian-Roman şi la Seminarul diecezan din Iaşi. Preoţii, împărţiţi în cinci serii, vor participa la exerciţii de luni seara până vineri dimineaţa.
Exerciţiile sunt programate după cum urmează:
- Seria I: 8-12 septembrie la Centrul "Gaudium et Spes" Traian - predicator pr. Iosif Dorcu;
- Seria a II-a: 8-12 septembrie - la Seminarul diecezan Iaşi, - predicator pr. Cornel Cadar;
- Seria a III-a: 22-26 septembrie - la Centrul "Gaudium et Spes" Traian, predicator pr. Cornel Cadar;
- Seria a IV-a: 6-10 octombrie - la Centrul "Gaudium et Spes" Traian, predicator pr. Daniel Iacobuţ;
- Seria a V-a: 13-17 octombrie - la Centrul "Gaudium et Spes" Traian, predicator pr. Daniel Iacobuţ.
În scrisoarea de convocare a preoţilor, PS Aurel Percă precizează: "Exerciţiile spirituale sunt totdeauna un timp favorabil pentru "încărcarea spirituală" a vieţii sacerdotale. Biserica a recomandat dintotdeauna preoţilor şi persoanelor consacrate să acorde un timp de colocviu cu Dumnezeu Tatăl, "într-un loc retras", într-un climat de tăcere, de rugăciune, de meditare a cuvântului lui Dumnezeu, cu deschidere pentru purificarea inimii, convertirea vieţii şi o urmare tot mai fidelă a lui Cristos, în vederea îndeplinirii propriei misiuni în Biserică şi în lume într-un mod cât mai perfect".
În alcătuirea seriilor de participanţi s-a ţinut cont de diferite criterii. Dacă vor fi unele schimbări de la o serie la alta, acestea se vor putea face, cu condiţia de a nu depăşi capacitatea de cazare, mai ales în cazul seriilor repartizate la Traian. Eventualele schimbări vor fi comunicate Preasfinţitului Aurel Percă.
Prezentarea se va face, în toate seriile programate, în seara zile de luni, iar încheierea va avea loc totdeauna vineri dimineaţa. Toţi preoţii vor avea breviarul, albă şi stolă. Pentru masă şi cazare se va participa cu o ofertă care va fi anunţată în zilele respective.
*
Lista cu seriile de preoţi
Seria I
Locaţie: Centrul "Gaudium et Spes" Traian
Perioadă: 8-12 septembrie 2014
Predicator: Pr. Iosif Dorcu
Pr. Alecu Cristinel - Serbăneşti-Bacău
Pr. Anton Ioan - "Sfânta Tereza" Oneşti
Pr. Budău Paul - Focşani
Pr. Balint Mihai-Gabriel - Oţeleni
Pr. Bereş Sorin - Gheorghe Doja
Pr. Beşleagă Petru - Tămăşeni
Pr. Bitiuşcă Mihai-Daniel - Tărâţa
Pr. Blaj Ioan - Teţcani
Pr. Blaj Marcel - Iugani
Pr. Cancel Robert - Berzunţi
Pr. Ceobanu Iulian - Moara
Pr. Chelaru Marcelin - Ştefan cel Mare
Pr. Chelaru Pavel - "Sfânta Tereza" Roman
Pr. Chinez Cristian - Izvoarele
Pr. Cojan Marius - "Inima Neprihănită a Mariei" Roman
Pr. Dâscă Isidor - "Sfântul Nicolae" Bacău
Pr. Dascălu Marian - Cireşoaia
Pr. Egner Anton - Ciugheş
Pr. Gabor Dumitru - "Fericitul Ieremia" Bacău
Pr. Gabor Sergiu - Floreşti
Pr. Gheorghieş Isidor - Poiana
Pr. Hârja Sergiu-Felician - Gioseni
Pr. Iştoc Claudiu - Centrul "Gaudium et Spes" Traian
Pr. Laslău Ciprian - Sagna
Pr. Lucaci Emanuel - Arini
Pr. Martin Iosif - Mirceşti
Pr. Petrişor Aurel - Talpa
Pr. Sociu Romică - "Sfânta Tereza" Iaşi
Pr. Ţăranu Costel - Satu Nou (Bc)
Pr. Vacaru Ştefan - Barticeşti
Pensionari:
Pr. Bejan Silvestru - Mogoşeşti-Siret
Pr. Bejan Ionel - Butea
Pr. Beşleagă Ioan - Focşani
Pr. Beţa Petru - Luizi-Călugăra
Pr. Bişoc Anton - Voievodeasa
Pr. Duma Grigore - Valea Mare
Seria a II-a
Locaţie: Seminarul diecezan Iaşi
Perioadă: 8-12 septembrie 2014
Predicator: pr. Cornel Cadar
Pr. Ababei Viorel - Seminar Iaşi
Pr. Agiurgioaei Iosif - Valea Mică
Pr. Bişoc Alois - Seminar Iaşi
Pr. Bîrnat Cristian - Iaşi catedrală
Pr. Bîrnat Gabriel - Răducăneni
Pr. Blaj Petru - Butea
Pr. Bucur Gabriel - Poiana Micului
Pr. Bulai Ciprian - Seminar Iaşi
Pr. Butacu Daniel-Nicu - Seminar Iaşi
Pr. Ciorbă Valeriu - Chetriş
Pr. Ciuraru Eugen - Fundu Răcăciuni
Pr. Cobzaru Daniel - Coman
Pr. Cobzaru Ioan - Lilieci
Pr. Cochior Valentin - Gura Humorului
Pr. Dămoc Sergiu-Marian - "Sfânta Tereza" Roman
Pr. Diac Eugen - Pârgăreşti
Pr. Diacu Anton - "Sfântul Marcu" Cleja
Pr. Doboş Fabian - Facultatea de Teologie Iaşi
Pr. Dumea Emil - Facultatea de Teologie Iaşi
Pr. Enăşoae Iosif - Facultatea de Teologie Iaşi
Pr. Encuţă Toma - "Sfântul Mihail" Săbăoani
Pr. Encuţi Anton - Târgu Ocna
Pr. Faraoanu Iulian - Seminar Iaşi
Pr. Farcaş Gheorghe - Lespezi
Pr. Farcaş Lucian - Seminar Iaşi
Pr. Farţade Carmil - Ploscuţeni
Pr. Farţadi Alois - "Sfântul Anton" Iaşi
Pr. Fodor Cristinel - Seminar Iaşi
Ep. Gherghel Petru - Episcopie
Pr. Gherghelaş Iosif - Botoşani
Pr. Gherghelucă Adrian - Bârgăuani
Pr. Ghitiu Daniel - Gherăeşti
Pr. Iancu Pius-Petru - Seminar Iaşi
Pr. Ianuş Iulian-Valerian - Seminar Iaşi
Pr. Iosub Irinel-Iosif - Siret
Pr. Iştoc Aurel - Adjudeni
Pr. Iştoc Mihai - Fălticeni
Pr. Luca Laurenţiu - Bacău "Sfânta Cruce"
Pr. Lucaci Benone - Seminar Iaşi
Pr. Lucaci Emil - Horgeşti
Pr. Lucaci Florin-Ionuţ - Horleşti
Pr. Lupu Ştefan - Seminar Iaşi
Pr. Măriuţ Felix - Miroslava
Pr. Pal Ionuţ - Fărcăşeni
Pr. Pascaru Iulian - Dumbrăveni/Ciucani
Pr. Pătraşcu Mihai - Seminar Iaşi
Pr. Păuleţ Iosif - Suceava
Pr. Roca Felix-Marius - Dochia
Pr. Simon Lucian - Caritas Bacău
Pr. Soare Eduard - Seminar Iaşi
Pr. Stoica Sergiu-Doru - "Sfântul Anton" Huşi
Pr. Tancău Ferenţ - Piatra Neamţ "Sfânta Tereza"
Pr. Tancău Iulian - Dancu Iaşi
Pr. Tiba Felician - Iaşi
Pr. Trişcă Gabriel - Oituz
Pr. Ţîmpu Valerian - Bacău-Măgura
Pr. Zediu Ioan - Dofteana
Pr. Varga Andrei - Tomeşti
Preoţi pensionari
Pr. Donea Leonard - Mirceşti
Pr. Dumea Claudiu - Seminar Iaşi
Pr. Despinescu Anton - Seminar Iaşi
Pr. Farcaş Dumitru - "Sfântul Nicolae" Bacău
Pr. Ferenţ Eduard - Seminar Iaşi
Pr. Pascaru Augustin - Faraoani
Seria a III-a
Locaţie: Centrul "Gaudium et Spes" Traian
Perioadă: 22-26 septembrie 2014
Predicator: pr. Cornel Cadar
Pr. Antile Iosif - Seminar Iaşi
Pr. Adam Lucian - "Sfântul Nicolae" Bacău
Pr. Adam Marius jr. - "Sfânta Tereza" Oneşti
Pr. Adam Marius sr. - Bahna
Pr. Antonică Petru - Focuri
Pr. Bilboc Sebastian - Bălţaţi
Pr. Bişoc Ciprian - Călugăreni
Pr. Bişoc Daniel - Horleşti
Pr. Bişog Ioan - "Sfântul Iosif" Săbăoani
Pr. Bişog Petru - Câmpulung Moldovenesc
Pr. Biur Cazimir - Sărata
Pr. Butnaru Alin-Cătălin - Rădăuţi
Pr. Căliman Paul - "Fericitul Ieremia" Roman
Pr. Ciceu Valentin - Somuşca
Pr. Cimpu Daniel - Răcăciuni
Pr. Ciobancă Cristian - Săveni
Pr. Ciobanu Dominic-Sorin - "Sfinţii Petru şi Paul" Oneşti
Pr. Ciobanu Gabriel - "Sfântul Iosif" Piatra Neamţ
Pr. Ciubotaru Ştefan - Bârlad-Tecuci
Pr. Cucuteanu Laurenţiu - Trebeş
Pr. Demeterc Iosif - "Sfântul Francisc" Cleja
Pr. Farţade Bernadin - Frumoasa
Pr. Farcaş Gabriel - Galbeni
Pr. Gaşpal Marian - Stufu
Pr. Gaşpal Robert - Podu Iloaiei
Pr. Gărghi Marian - Gherăeşti
Pr. Gal Cristinel - Suceava
Pr. Gherghel Iosif - Fărcăşeni
Pr. Imbrea Emanuel - "Sfântul Nicolae" Bacău
Pr. Iştoc Adrian - Luncaşi
Pr. Lucaci Cristian - "Sfânta Cruce" Săbăoani
Pr. Lucaci Eugen - Oituz
Pr. Matieş Francisc - Comăneşti
Pr. Nedelciu Claudiu - Buhuşi
Pr. Niculăeşi Paul-Cristian - "Sfântul Mihail" Săbăoani
Pr. Păcurici Ioan - Văleni
Ep. Percă Aurel - Episcopie
Pr. Robu Eugen - Iaşi catedrală
Pr. Sescu Petru - "Sfânta Tereza" Iaşi
Pr. Simon Mihai - Gioseni
Pr. Toth Richard-Vasilică - Pralea
Pr. Ţâmpu Petre - Vladnic
Pensionari
Pr. Pal Mihai - Gherăeştii Noi
Pr. Budău Anton - Oneşti
Pr. Blaj Ciril - Gheorghe Doja
Pr. Budău Petru - "Sfântul Nicolae" Bacău
Pr. Budulai Ieronim - Iaşi catedrală
Pr. Caităr Ioan - Oneşti
Seria a IV-a
Locaţie: Centrul "Gaudium et Spes" Traian
Perioadă: 6-10 octombrie 2014
Predicator: pr. Daniel Iacobuţ
Pr. Agu Paul - Bogata
Pr. Inocenţiu Arcana - Nicoreşti
Pr. Bacoşcă-Ţernă Gabriel - "Fericitul Ieremia" Bacău
Pr. Budău Daniel - Barticeşti
Pr. Budău Tiberiu - Pustiana
Pr. Bulai Adrian - Tuta
Pr. Bulai Alois - Seminar Iaşi
Pr. Bulai Valentin - Schineni
Pr. Burcă Cătălin-Cristian - Belceşti
Pr. Cătău Mihai - Paşcani
Pr. Ciobănică Andrei - "Sfântul Anton" Huşi
Pr. Cocianga Andrei - Baraţi
Pr. Cocuţ Claudiu - Satu Nou (Neamţ)
Pr. Cojocaru Gheorghe - Nicolae Bălcescu
Pr. Comoraşu Iosif - "Sfânta Cruce" Bacău
Pr. Condac Egidiu - Caritas Iaşi
Pr. Conţu Alin-Benone - "Sfântul Mihail" Săbăoani
Pr. Coşa Ştefan - Corhana
Pr. David Anton-Valentin - Moineşti
Pr. Farcaş Cristian - Episcopie Iaşi
Pr. Ilieş Marius-Petrică - "Sfânta Tereza" Iaşi
Pr. Farcaş Mihail-Daniel - Târgu Frumos
Pr. Fărăoanu Adrian - Centrul "Gaudium et Spes" Traian
Pr. Fărcăşel Francisc - "Isus, Bunul Păstor" Roman
Pr. Fechet Alois - Episcopie Iaşi
Pr. Fechetă Marian - Răchiteni
Pr. Gîrleanu Iosif - Oţeleni
Pr. Jicmon Ioan - Pildeşti
Pr. Mătăşel Răzvan - Focşani
Pr. Milia Gheorghe - Mărgineni
Pr. Popescu Antonio-Vasile - "Sfântul Iosif" Săbăoani
Pr. Puşcaşu Augustin - Sascut
Pr. Rediu Toma - "Sfinţii Petru şi Paul" Oneşti
Pr. Robu Claudiu - Şcoala Normală Iaşi
Pr. Robu Gabriel-Iulian - "Sfântul Nicolae" Bacău
Pr. Roca Iulian - Lespezi
Pr. Roşu Ionel - "Inima Neprihănită a Mariei" Roman
Pr. Sescu Florin-Petru - CMD Roman
Pr. Spătariu Florin - Seminar Iaşi
Pr. Staszkovian Andrei - Pleşa
Pr. Trifescu Claudiu-Lucian - Barticeşti
Pr. Vernică Petru - Dărmăneşti
Pensionari
Pr. Dancă Anton - Iugani
Pr. Patraşcu Petru - Oneşti
Pr. Petercă Vladimir - Valea Lupului Iaşi
Pr. Purcaru Ioan - Comăneşti
Pr. Sescu Iosif - "Sfântul Nicolae" Bacău
Seria a V-a
Locaţie: Centrul "Gaudium et Spes" Traian
Perioadă: 13-17 octombrie 2014
Predicator: pr. Daniel Iacobuţ
Pr. Aileni Adrian - Nicolae Bălcescu
Pr. Benchea Augustin - Pustiana
Pr. Beşleagă Pavel - Iaşi catedrală
Pr. Blaj Marcelin - "Fericitul Ieremia" Bacău
Pr. Bortă Ştefan - Mogoşeşti-Siret
Pr. Budău Eugen - "Sfânta Tereza" Roman
Pr. Budău Mihai jr. - Episcopie
Pr. Bulai Claudiu - "Presa Bună" Iaşi
Pr. Burlacu Vincenţiu - Şcheia
Pr. Butnariu Petrică-Iosif - Buhonca
Pr. Butnăraşu Ludovic - Moineşti
Pr. Chinez Isidor - Izvoarele
Pr. Cimpoieşu Cazimir - "Sfânta Cruce" Bacău
Pr. Cîtia Anton - Faraoani
Pr. Cuharec Stanislav - Soloneţu Nou
Pr. Dămătăr Iosif - Valea Mare
Pr. Dăncuţ Petrică - Slănic Moldova
Pr. Dumitru Mihai - Mărgineni
Pr. Enăşoaie Ieronim - Valea Seacă
Pr. Enăşel Mihai - "Sfântul Iosif" Piatra Neamţ
Pr. Frâncu Daniel - Adjudeni
Pr. Hodea Cristi - Floreşti
Pr. Hîrja Alois - Valea Lupului
Pr. Jitaru Florin - Gura Humorului
Pr. Kropp Iulian-Eugen - Răducăneni
Pr. Lucaci Albert - Traian-Bacău
Pr. Mărtinaş Iosif - Vizantea
Pr. Mărtinaş Marius - "Sfântul Francisc" Cleja
Pr. Mărtişcă Valeriu - Adjud
Pr. Moraru Alois - "Fericitul Ieremia" Roman
Pr. Moraru Marcel - Brusturoasa
Pr. Pătraşcu Eduard - Traian Neamţ
Pr. Percă Mihai - Lourdes (Franţa)
Pr. Pîrţac Emanuel - Pildeşti
Pr. Răchiteanu Petru-Bogdan - Cotnari
Pr. Răchiteanu Iosif - Rădăuţi
Pr. Rediu Vasile - Bijghir
Pr. Robu Emil-Ioan - Ploscuţeni
Pr. Roca Mihai - Italia
Pr. Rotăraş Ştefan-Cătălin - "Sfânta Cruce" Săbăoani
Pr. Sabău Marius - Bârzuleşti
Pr. Sascău Gabriel - Butea
Pr. Savin Mihai - "Isus, Bunul Păstor" Roman
Pr. Solomon Ovidiu-Ciprian - "Sfântul Anton" Iaşi
Pr. Stolnicu Iacob - Sagna
Pr. Temea Marin - Satu Nou Neamţ
Pr. Vernică Francisc - Tuta
Pensionari
Pr. Doboş Iosif - Rădăuţi
Pr. Simon Francisc - Câmpulung Moldovenesc
Pr. Tamaş Ioan - Bârnova Iaşi
Pr. Vătămănelu Damian- Ferăstrău
Pr. Zediu Iosif - Călugăreni