În ziua de 1 iunie a venit în Ţara Sfântă părintele Augustin Benchea, paroh de Stufu, jud. Bacău, pentru a ţine misiunile populare ce se vor ca o sensibilizare în cadrul Sinodului diecezan în curs de desfăşurare şi care se va încheia la sfârşitul anului acesta.
Spre deosebire de cursul obişnuit al misiunilor din ţară, unde acestea se ţin mai multe zile la rând, în Israel, acestea s-au desfăşurat în cadrul Liturghiilor după programul deja existent, ţinând cont şi de faptul că în Ţara Sfântă comunitatea românilor se află în diferite localităţi. Astfel, pe o perioadă de 4 săptămâni, în cadrul sfintelor Liturghii de sâmbătă, s-au ţinut predici populare, toate având ca temă: "Familia şi Euharistia". La Yaffo, Ierusalim, Haifa, Modiin, Gan Yavne, credincioşii s-au arătat interesaţi de tema propusă şi au participat la sacramente într-un număr ceva mai mare decât înainte.
Această iniţiativă se vrea ca o menţinere a legăturii dintre cei de acasă cu cei ai lor plecaţi la lucru, cu toţii aprofundând aceeaşi temă a Sinodului, "Familia şi Euharistia".
Amintim adresa de contact pentru comunitatea românilor din Ţara Sfântă (Pr. Vacaru Cristian; Israel Mirijin, 11/3; Jaffa, Tel Aviv, Israel; +972/506/517849; +972/3/5069781; www.romcatil.cnet.ro).
Pr. Cristian Vacaru
