Jurnalistul se destăinuieşte publicului roman
de Mariaelena Finessi
Credincios şi în acelaşi timp nonconformist, scriitorul şi jurnalistul catolic Vittorio Messori a îmbrăţişat evanghelia pentru că, pur şi simplu, era inevitabil. Cel care a explicat asta a fost el însuşi la 26 februarie 2010, cu ocazia uneia din aşa-numitele "Vineri de propagandă", serie de întâlniri tematice cu autori cunoscuţi, organizate la Roma de Libreria Editrice Vaticana.
Prezentând noua ediţie a operei Lucruri ale vieţii, ultimul din cele patru volume propuse de Editura Sugarco - alături de A gândi istoria; Provocarea credinţei şi Emporiu catolic -, Messori a relatat motivele credinţei lui, în pofida întregii poveri pe care raţiunea a avut-o în formarea sa.
Născut la Sassuolo şi laureat la Torino cu Alessandro Galante Garrone ("care nu m-a iertat că am devenit catolic"), favorit al lui Norberto Bobbio ("papa laicismului pur"), după descoperirea credinţei în anii universitari, Messori a dedicat activitatea literară cercetării adevărului Evangheliei. Peste un milion de exemplare vândute în Italia, prima din cărţile lui Ipoteze despre Isus, a fost tradusă în zeci de limbi şi este încă retipărită.
Multe alte best-seller internaţionale urmează în timp. E suficient să amintim cartea interviu cu ultimii doi pontifi: Raport asupra credinţei cu prefectul de atunci al fostului Sfânt Oficiu, Joseph Ratzinger, şi Să trecem pragul speranţei cu Ioan Paul al II-lea.
Opere la care se adaugă tocmai volumele reeditate de Sugarco, care cuprind ceea ce Vittorio Messori a publicat între 1987-1992 în "Vivaio", rubrica găzduită de ziarul Avvenire şi pentru al cărei titlu jurnalistul s-a inspirat de la Giovanni Papini care, înainte de a muri, intenţiona să adune într-o carte ideile pe care nu va mai putea să le dezvolte datorită dispariţiei energiilor şi timpului. În rubrică, Messori examinează actualitatea pentru a o încadra într-o perspectivă de credinţă care s-o poată explica: "Judec ideile tuturor - este obişnuit să spună. Nu judec viaţa nimănui".
O perioadă, cea legată de "Vivaio", "pe care soţia mea - relatează jurnalistul - şi-o aminteşte ca pe un coşmar pentru că scrisorile erau din hârtie şi soseau aşa de multe încât odată poştaşul a ameninţat că-şi dă demisia sau că intră în grevă pentru că nu voia să trebuiască să aducă două genţi în loc de una. Angajarea, graţie şi ei, a fost oricum aceea de a răspunde tuturor şi atunci când rubrica a fost suspendată am primit mii de scrisori ale cititorilor disperaţi".
Un succes editorial datorat capacităţii lui Messori de a intercepta îndoielile şi întrebările atâtor catolici şi ale tot atâtor atei. De altfel, "ateul este un credincios - explică el -, se încălzeşte şi se străduieşte să demonstreze că Dumnezeu nu există". Mai mult, "ateul este mereu în pericol de convertire", în timp ce el, agnostic, nu avea nimic "împotriva" religiei: "Era o subcultură de care, pur şi simplu, nu mă ocupam".
De formare anticlericală, "în manieră emiliană", prima persoană căreia, în anul 1976, Messori trebuie să-i dea cont de această "străfulgerare" este mama: "Treburi de preoţi", explică femeia prietenelor, nu fără "ruşine". Mulţi încep să se uimească de Messori religios şi totuşi unde este utilitatea pentru scriitor? "Nu-mi convenea s-o fac pe catolicul. Era vorba de a începe de la capăt. Era vorba de o adevărată violenţă căreia am încercat să-i rezist, dar, se ştie, omul propune şi Dumnezeu dispune. Astfel, am capitulat în faţa clarităţii".
Messori, aşa de postelnic de lucruri sacre care "pentru a căuta parohia - explică el - în care era situată casa mea, am recurs la pagini aurii". De atunci a făcut mult drum până să devină incomod, incorect din punct de vedere politic. Un episod pentru toate: "La jumătatea anilor '70, a ieşi cu o carte ca a mea însemna maxim a ajunge în raftul secundar al Editurii Paoline. În raftul din faţă erau în schimb manualul sindicalistului bun şi Isus revoluţionarul", ceea ce preoţii propunea persoanelor "care în schimb cereau pâinea".
Nimeni nu se întreba cu privire la originile credinţei. Mai degrabă, dezbaterea se învârtea în jurul consecinţelor ei, deci, de exemplu, se punea întreba cum să se înfrunte problemele economice în lumina evangheliei. Ca apologet, Messori a intenţionat în schimb să explice motivele credinţei. "Apologetica este un dar al lui Dumnezeu, ca şi raţiunea, care nu trebuie să fie renegată. În fond, ultimul pas al raţiunii se află în a înţelege că multe lucruri o depăşesc".
(După Zenit, 3 martie 2010)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
