În perioada 30.09-03.10.2003 a avut loc Cea de a XIV-a Adunare Generală C.R.S.M. care s-a ţinut în Casa de Reculegere a Părinţilor Iezuiţi din Cluj Napoca. Tema din acest an a Adunării Generale a fost: "Martori ai carităţii". La adunare au participat 58 de surori din 48 de congregaţii din toată ţara.
Dezvoltând tema, s-a conştientizat că izvorul mărturiei noastre de caritate este iubirea lui Cristos.
Opţiunea pentru cei săraci cere o inimă castă care ştie să iubească pe deplin. În mod concret viaţa consacrată ne invită la împărtăşirea vieţii cu cei săraci pentru o îmbogăţire reciprocă. De aceea, membrele CRSM se angajează:
să creeze oaze de speranţă pentru lumea în care trăiesc;
să ajute oamenii să îşi descopere demnitatea proprie;
să promoveze valorile creştine şi umane: cordialitatea, grija, milostivirea.
Vrem ca toate acestea să fie trăite în spirit de colaborare între congregaţiile noastre.
* * *
"Martori ai carităţii" (NMI p. 42)
Consiliul Prezidenţial din perioada 2000-2003 al Conferinţei Superioarelor Majore din România a încheiat pe data de 2 octombrie 2003 mandatul bogat în diferite acţiuni şi realizări.
În aceşti trei ani conferinţa şi-a propus să aprofundeze scrisoarea apostolică a Sfântului Părinte Novo millennio ineunte, alegând din acesta câte un moto pentru fiecare an. În anul 2001 superioarele comunităţilor religioase au avut ocazia de a redescoperi practica poate uitată, dar iarăşi redescoperită, a meditaţiei cuvântului lui Dumnezeu - lectio divina, sub încurajarea motoului "O reînnoită ascultare a cuvântului lui Dumnezeu" (NMI p. 39).
În anul 2002 în vederea promovării spiritualităţii de comuniune conferinţa a iniţiat multiple acţiuni, care vizau o comuniune mai profundă prin îmbunătăţirea comunicării. Prin generozitatea Fondului Hilton din America, 27 de comunităţi de viaţă consacrată au beneficiat de mijloace de comunicare modernă şi a luat fiinţă şi pagina web a conferinţei (http://www.fcrsm.ro) care oferă informaţii despre viaţa CRSM-ului şi a diferitelor congregaţii şi societăţi membre.
Tema adunării generale din acest an a fost domeniul social-caritativ în viaţa surorilor sub motoul "Martori ai carităţii". Superioarele participante au încercat cu ajutorul prelegerilor auzite să caute răspunsuri la întrebările: Cum putem fi martori ai carităţii? şi Cum putem fi semne eficiente în societate prin misiunile noastre apostolice?
Activităţile noastre caritative pot deveni mărturii adevărate numai dacă sunt transparente, adică fac posibil ca atenţia îndreptată spre ele să nu se oprească, ci să se îndrepte spre Dumnezeu, cel care este sursa carităţii - sublinia în conferinţa sa părintele Olivo Bosa, SJ.
Părintele Szász János, preşedintele Confederaţiei Caritas din România a numit în prelegerea sa câteva probleme şi dificultăţi care trebuie remediate, ca de exemplu următoarele:
în ţară activează foarte multe ordine şi institute călugăreşti în domeniul social fără a se cunoaşte reciproc, fără a colabora între ele;
au fost cazuri când unele ordine au început o activitate socio-caritativă fără o discuţie prealabilă cu ierarhii diecezei şi au fost unele care au şi abandonat astfel de activităţi din lipsa fondurilor.
Părintele Szász a atras atenţia, în continuare asupra faptului că spiritualitatea şi profesionalismul nu se exclud reciproc, din contra, îmbinarea lor poate duce la roade adevărate. Este nevoie de o continuă formare în domeniu.
Sora Hanni Rolfes în mărturia sa despre cei 20 de ani petrecuţi în Peru şi 10 ani în România a subliniat două lucruri esenţiale în asistenţa persoanelor sărace sau marginalizate din punct de vedere social:
Este important să "dăm" demnitatea celuilalt, mai ales în contactele noastre personale cu cei săraci. Trebuie să trăim nu "pentru", dar "cu" săracii.
Dacă persoanele îşi recapătă demnitatea vor putea fi ele însele responsabile pentru viaţa lor şi vor căuta singure posibilităţi de a găsi rezolvări pentru problemele lor.
Pentru a sprijini congregaţiile în activităţile lor social-caritative superioarele s-au angajat la înfiinţarea unei comisii care să se ocupe de probleme legate de acest domeniu. Comisia va avea ca sarcină: formarea şi informarea, coordonarea, comunicarea cu diferitele organizaţii, în special cu Caritasul.
În următorii trei ani conferinţa va urma următoarele linii directive, formulate pe baza priorităţilor constatate de superioarele prezente:
Continuarea formării comune.
Dialog cu Biserica ierarhică.
Organizarea zonelor CRSM.
Pregătirea la aderarea la Uniunea Europeană - formarea mentalităţii şi conştientizarea drepturilor civile.
Toate acestea le vom face în lumina a ceea ce Novo millennio ineunte spune: "Nu este vorba, aşadar, de a inventa un "nou program". Programul deja există: este cel dintotdeauna extras din evanghelie şi din tradiţia vie. Este centrat, în ultimă analiză, pe Cristos însuşi, pe care trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l imităm, pentru a trăi prin el viaţa trinitară şi pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în Ierusalimul ceresc" (NMI 29).
Pe timpul Celei de-a XIV-a Adunări Generale ne-am bucurat de prezenţa Excelenţei sale Jean-Calude Périsset, nunţiu apostolic, şi a PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj Gherla şi responsabil cu viaţa consacrată în cadrul Conferinţei Episcopale Române. De asemenea, pe tot timpul adunării a fost prezent Mons. Ilie Sociu, vicar episcopal şi responsabil cu viaţa consacrată în Arhidieceza de Bucureşti.
Lucrările şi discuţiile din cadrul adunării au fost moderate şi îndrumate de părintele Leó Páll, OFM, superiorul provincial al Franciscanilor din Transilvania.
La sfârşitul adunării după mulţumirea din inimă adresată surorilor Angela Bitiuşcă, OA, Maria Biro, SSS, Maria Porunde, SFMA, Marie Anne Mathieu, SDC şi Rosella Soressi ODG, care au slujit conferinţa în perioada 2000-2003 a avut loc şi alegerea noului Consiliu Prezidenţial pentru perioada 2003-2006.
Sora Magdalena Fülöp (Surorile Sociale - Cluj Napoca) a fost aleasă în funcţia de preşedintă, sora Savia Lukacova (Fiicele Sfântului Francisc de Assisi - Timişoara) în funcţia de vicepreşedintă, iar în funcţia de consiliere au fost alese: sora Marie Anne Mathieu (Surorile Doctrinei Creştine - Bucureşti), sora Maria Porunde (Surorile Franciscane Misionare de Assisi - Bucureşti) şi sora Hanni Rolfes (Surorile Misionare "Inima lui Isus" - Satu Mare).
Sr. Ildikó Homa, SSS, secretara generală C.R.S.M. ([email protected])
