Luni, 20 august 2018, în a doua zi de hram a bisericii parohiale "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Mărgineni, jud Bacău, părintele Dumitru Farcaş a celebrat în comunitatea natală 50 ani de la hirotonire, jubileul de aur.

La cuvântul de început al jertfei euharistice, părintele Dumitru a invitat pe toţi cei prezenţi să se alăture rugăciunilor sale de mulţumire pentru harul sfintei Preoţii:

"Suntem în a doua zi a hramului bisericii noastre, când continuăm să privim către sfânta Fecioară Maria, Regină, s-o lăudăm, s-o invocăm, să-i cerem ocrotirea ca s-o putem imita în slujirea Fiului său, Isus.

Mă folosesc de acest prilej ca să celebrez şi eu jubileul de 50 ani de preoţie. Prin impunerea mâinilor Preasfinţitului episcop Petru Pleşca, în ziua de 15 august 1968, în sărbătoarea cea mai mare a Maicii Domnului, am fost hirotonit preot.

Printre multele cuvinte pe care le-aş putea pronunţa acum sunt şi acestea din Psalmul 116: "Cei voi da Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut? Voi lauda pe Domnul în toata viaţa mea". Aceste cuvinte din Psalmul 145 le-am avut scrise pe iconiţa amintire de la primiţie. Vă chem să vă asociaţi mie în lauda Domnului cu această aniversare Jubileul de aur, laudă care vreau să cuprindă adoraţie, mulţumire, cerere de iertare şi cerere de ajutor pentru tot restul vieţii mele de preot, al Marelui Preot, Cristos".

La cuvântul de învăţătură, Monseniorul Benone Farcaş a subliniat importanţa sfintei Preoţii şi a marcat diverse momente din viaţa de preot a unchiului său, pr. Dumitru Farcaş. La sfârşitul omiliei a recitat cu emoţie poezia pe care în urmă cu 50 ani o rostea la primiţia părintelui Dumitru.

La sfârşitul Liturghiei a fost prezentat un scurt moment artistic susţinut de copii şi tinerii parohiei, iar părintele Isidor Iacovici a interpretat o frumoasă melodie închinată Mariei, Mamă cerească.

În cuvântul de mulţumire, pr. Dumitru a spus: "Papa Francisc spune preoţilor trecuţi de vârsta de 50 ani să ofere oamenilor din zilele noastre maturitatea şi înţelepciune lor, amabilitatea, disponibilitatea şi zâmbetul lor. Să facă mai ales pastoraţia urechii, adică să asculte sfinte Spovezi, să asculte pe cei care sunt apăsaţi de păcate şi de suferinţe, să fie oameni primitori. Aşa aş vrea să fiu şi eu şi vă cer să vă rugaţi pentru mine şi pentru preoţi, iar dvs. să fiţi ceea ce vă cere Domnul prin prorocul Miheea: să fiţi drepţi, să iubiţi caritatea şi să fiţi umili înaintea Domnului. Ca şi sfântul apostol Paul, în a doua scrisoare către corinteni, mă laud la vârsta de 73 ani de viaţă şi de 50 ani de Preoţie în slăbiciunile mele pentru că, atunci când sunt slab, sunt puternic, căci mă încred în Domnul!"

Îi urăm părintelui "La mulţi ani!", Domnul să vă răsplătească, sănătate să vă dea, iar măicuţa preacurată să vă aibă-n paza sa!

Clementina Ciuraru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 august: Mărgineni: Pr. Dumitru Farcaş la 50 ani de preoţie