Catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, în seara zilei de 31 mai 2010, a fost gazda unui mare concert-spectacol de poezie şi muzică.
Iniţiativa a aparţinut maestrului violoncelist Alexandru Moroşanu, care a conceput acest concert cu titlul: "De la Vechiul la Noul Testament, prin muzică şi poezie".
Momentul, de mare forţă artistică, a fost deschis cu "Toccata şi fuga în re minor".
Rolul principal al serii l-a avut actriţa Maia Morgenstern, care a recitat admirabil fragmente din cărţile biblice Geneza, Exodul, Isaia şi Psalmi. În partea a doua a prezentat diferite poezii religioase ale poetului german Rainer Maria Rilke, dintre care amintim: "Regele David", "Cina cea de Taină", "Ce te-ai face, Doamne, dacă mor?" "Din viaţa Mariei".
Aceste texte, recitate într-un mod excepţional şi copleşitor, au fost presărate cu lucrări pentru violoncel şi pian din autori clasici: J.S. Bach, Max Bruch, L. van Beethoven, Pablo Casals, W.A. Mozart. La pian a acompaniat Tatiana Moroşanu.
În a doua parte a concertului, soprana Cristina Radu, de la Bucureşti, a interpretat "Parce, Domine!, de Ch. Gounod şi "Ora pro nobis" de W.A. Mozart.
Concertul s-a încheiat într-un ton solemn prin interpretarea magistrală, de către maestrul Marcel Costea, a lucrării "Toccata" de A. Knevell.
După foarte îndelungi aplauze, ale unei catedrale arhipline, aplauze pe drept meritate de cei cinci artişti, a luat cuvântul Preasfinţitul Petru Gherghel, care a apreciat, într-un mod deosebit, acest act de cultură şi de preamărire a lui Dumnezeu şi a Maicii Preasfinte prin poezie şi muzică.
La concert, pe lângă numeroase autorităţi locale, a fost prezent şi ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit de mai mulţi preoţi ortodocşi.
Concertul susţinut la Iaşi a mai fost prezentat la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş.
Pr. Iosif Dorcu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 31 mai: Iaşi: Concert extraordinar de muzică şi poezie în catedrala nouă
