Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului Nostru Isus Cristos împreună cu beneficiarii şi personalul centrului socio-sanitar de asistenţă şi îngrijire a persoanelor vârstnice din Măgura, jud. Bacău, au avut privilegiul de a-l avea oaspete, la 9 iunie 2015, în mijlocul lor pe păstorul Diecezei de Iaşi, Preasfinţitul Petru Gherghel, însoţit de vicarul episcopal pentru viaţa consacrată, pr. Alois Fechet.
Bucuria beneficiarilor a fost mare, deoarece au reuşit să-l felicite personal pe Preasfinţitul cu ocazia aniversării a 25 de ani de episcopat, 50 de ani de preoţie şi 75 de viaţă.
La rândul său, Preasfinţitul a mulţumit, i-a încurajat pe toţi să fie puternici în faţa suferinţei, să ofere durerile ca o jertfa de ispăşire, iar persoanelor consacrate le-a recomandat să-şi trăiască vocaţia conform cu chemarea şi alegerea făcută.
Redăm discursul de întâmpinare:
"«Sufletul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu Mântuitorul meu pentru că a făcut lucruri mari cel Atotputernic».
Preasfinţite episcop Petru Gherghel,
Într-adevăr sufletul nostru mai întâi de toate este plin de bucurie pentru această vizită a Excelenţei voastre în mijlocul nostru.
Pentru noi, oaspeţii acestei minunate case, nu ne mai este posibil să ne deplasăm fizic, dar iată că astăzi, prin Sfinţia Voastră, Domnul a venit în mijlocul nostru ca bun păstor, ca să ne încurajeze în credinţă, să ne mângâie în suferinţă şi să ne spună că este alături de noi şi că ne pregăteşte o fericire nemuritoare lângă el la ospăţul cel veşnic.
Preasfinţite, sufletul nostru este plin de bucurie şi pentru că ne-aţi dat ocazia să vă putem felicita personal pentru datele importante ce în acest an s-au succedat: 50 de ani de preoţie, 25 de episcopat şi peste puţin 75 de ani de viaţă. Împreună cu surorile acestei case, care cu atâta dăruire ne îngrijesc, vrem să vă urăm din suflet, multă sănătate, dragoste şi credinţă în Dumnezeu care v-a chemat să fiţi păstorul sufletelor noastre şi să-i mulţumim pentru că, asemenea sfintei Fecioare Maria, mama noastră din ceruri, şi sfinţilor toţi, mari lucruri a făcut pentru Sfinţia voastră şi pentru noi toţi.
Mulţumirile noastre se exprimă mereu prin rugăciunea zilnică ce din acest loc se înalţă în fiecare zi pentru Sfinţia voastră şi prin cântarea ce în acest moment vrem să v-o dăruim.
La mulţi ani vă urează surorile, personalul şi oaspeţii Asociaţiei «Sfânta Faţă» din Măgura".
Sr. M. Emanuela
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 iunie: Măgura: Bucuria unei vizite
