Profesorii de religie din zona Bacău au participat la o zi de reculegere şi formare spirituală, condusă de pr. Ioan Balan, sâmbătă, 10 decembrie 2011, la mănăstirea Fraţilor Carmeliţi din Luncani.
Fiecare participant a meditat cu emoţie asupra temei zilei: Omule ce mare eşti! Tu eşti investiţia de iubire a lui Dumnezeu! Astfel am pornit de la faptul că reculegerea este chemarea la a aduna, a reuni şi a valorifica darurile primite de la Dumnezeu pe care le-am risipit, irosit, neglijat. Am continuat accentuând că măreţia omului este dată de faptul că aceasta este expresie a iubirii divine, este visul cel mai frumos pe care Dumnezeu îl pune în realitate. În acest vas de lut - care este omul - Creatorul depune comori infinite. Valorificând talanţii primiţi, fiecare om îşi croieşte cu mâinile sale din pânza fină a timpului, propria mântuire, propria eternitate. Oare ne putem prezenta în faţa lui Dumnezeu pentru a-i returna talanţii primiţi şi păstraţi neatinşi, nevalorificaţi, ţinuţi îngropaţi prin neimplicare, teamă, sustragere de la responsabilităţi? Putem spune lui Dumnezeu: ia Doamne, viaţa înapoi, ţi-o aduc conservată, menajată, neirosită; ia inima mea înapoi, n-am deschis izvorul de iubire pe care l-ai pus în ea, ţi-o aduc intactă, neumblată; ia-ţi libertatea pe care mi-ai dat-o, n-am îndrăznit să activez în sfera ei ... Putem spune am îngropat zâmbetul şi-am oferit scrâşnire, am îngropat seninătatea chipului şi am oferit masca încruntării, am îngropat inima şi am oferit indiferenţă, ignorare sau chiar duşmănie?
Aşa cum fiecare cuvânt este important pentru a scrie o carte, fiecare piatră pentru a construi un zid, fiecare strop de apă pentru a forma un fluviu sau un ocean, tot aşa fiecare dintre noi are locul şi rolul său unic, irepetabil şi de maximă importanţă în planul lui Dumnezeu.
Îmbogăţiţi la meditaţie cu uşile inimii şi minţii deschise pentru a oferi şi a primi, am participat împreună la celebrarea sfintei Liturghii. În unire cu Cristos de pe altar, am mulţumit lui Dumnezeu pentru talanţii primiţi şi am cerut harul de a-i folosi cu generozitate mai ales în munca didactică desfăşurată în şcoală, în familie, în cadrul Bisericii.
După agapa frăţească de prânz am îngenunchiat la picioarele Mariei, Mama noastră cerească, şi am parcurs misterele sfântului Rozariu. Am aflat în Maria modelul, ghidul, curajul şi sprijinul de a dărui cu generozitate şi jertfelnicie talanţii primiţi.
Au urmat momentele de discuţii în care fiecare am oferit mărturii, am împărtăşit experienţe, am relatat situaţii speciale întâlnite în activitatea concretă din şcoală, dar şi din comunitate, s-au dat sugestii, s-au propus soluţii.
Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a chemat şi ne-a oferit această zi binecuvântată. Mulţumim Domnului care ne-a înzestrat cu talanţilor atât de minunaţi! Ne întoarcem în familie, în şcoală, în comunitate convinşi că în planul lui Dumnezeu avem o mare responsabilitate, hotărâţi să oferim fără condiţii, fără menajamente, talanţii primiţi.
Pruncul Isus şi Împărăţia lui să coboare în sufletul tuturor elevilor,
în familiile lor şi în comunităţile cărora le aparţin!
Prof. Tereza Herciu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 decembrie: Luncani: Zi de reculegere şi formare spirituală pentru profesorii de religie din Bacău
