Vineri, 19 octombrie 2018, la Luncani, s-a încheiat ultima serie de exerciţii spirituale pentru preoţi din acest an. Exerciţiile spirituale s-au desfăşurat pe parcursul a patru zile, în perioada 15-19 octombrie 2018, şi l-au avut drept moderator pe părintele Isidor Iacovici. Plecând de la primul capitol din Cartea Genezei, părintele Isidor ne-a invitat, prin meditaţiile sale, să citim într-o altă lumină, existenţa şi misiunea noastră de păstori.

Meditând asupra celor şase zile ale Creaţiei, am putut descoperi iubirea pe care Dumnezeu ne-o poartă şi misiunea ce ne este încredinţată de el, pentru ca prin slujire, umilinţă şi iubire să participăm la înfrumuseţarea tuturor realităţilor create, în mod special a omului şi a creştinului.

În cadrul meditaţiilor şi consideraţiilor de seară, pe baza unui material aparţinând card. Martini, am putut descoperi cum îşi gestiona Cristos timpul, pentru a răspunde cerinţelor oamenilor şi necesităţii lor, dar păstrând mereu timp şi pentru rugăciune şi dialog personal cu Tatăl ceresc. Sufletul preoţesc trebuie să se străduiască să reflecte în viaţa de zi cu zi ceea ce se întâmplă şi ceea ce celebrează zilnic pe altarul de jertfă. Trebuie să existe un echilibru clar între activităţile zilnice: rugăciune şi muncă. Munca trebuie să reflecte mereu ceea ce preotul se străduieşte să practice în viaţa de rugăciune: ascultarea, slujirea şi lauda adusă lui Dumnezeu.

După aceste consideraţii de seară, înainte de recitarea Completoriului, părintele dădea citire unor părţi din Circulara din 28 decembrie 1948 a fericitului episcop Anton Durcovici despre Isus în sfânta Euharistie. Din această scrisoare am putut descoperi prin exemplul concret al fericitului Anton Durcovici, însemnătatea şi valoare întâlnirilor euharistice. Domnul, "prizonierul" tabernacolelor noastre, ne aşteaptă zilnic să îl întâlnim, dar nu numai atât: ne invită ca, gustând hrana aducătoare de viaţă, să o purtăm cu noi şi celorlalţi, provocând lumea de astăzi la a gusta mântuirea şi sfinţirea.

Mulţumim Domnului pentru aceste zile pline de încărcătură spirituală, care ne dau un nou avânt şi prospeţime în vederea slujirii poporului lui Dumnezeu ce ne-a fost încredinţat! Mulţumim părintelui predicator Isidor Iacovici pentru gândurile frumoase şi înălţătoare transmise pe parcursul acestor zile, dar şi pentru atmosfera de reculegere şi fraternitate creată.

Pr. Virgil Demşa

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-19 octombrie: Luncani: Ultima serie de exerciţii spirituale pentru preoţi