Preoții au fost îndemnați să reflecteze asupra credinței lor, care are ca temelie întâlnirea cu Isus, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu. Pentru a putea lua asupra lor jugul lui Cristos și a-i urma exemplul, ucenicii au nevoie de o convertire sinceră și de durată, care nu se bazează pe sentimente trecătoare, ci este o acțiune a voinței.
Folosindu-se de multe trimiteri la textele biblice, atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, părintele predicator a subliniat cât este de importantă stăpânirea limbii pentru a ține sub control întreaga fire, așa cum prin frâu se ține în control întreaga putere a unui cal, simbol folosit deseori în Sfânta Scriptură pentru forța fizică. Cuvintele care ies din gura omului pot fi folosite atât pentru binecuvântare, cât și pentru blestem, iar preotul are datoria de a aduce vindecare și a deschide calea binecuvântărilor lui Dumnezeu.
Miercuri, 14 octombrie, preoții au participat la funeraliile părintelui Ștefan Coșa, la Galbeni, și au reflectat asupra rolului suferinței în viața sacerdotală.
Mesajul final al exercițiilor spirituale a fost unul de încurajare și recunoștință, mesaj la care s-a alăturat și PS Petru Sescu, încurajându-i pe preoți să persevereze în slujirea pastorală și prin grija lor să-i încurajeze și pe cei care pot trece prin momente de încercare, pentru ca bateriile încărcate în aceste zile de exerciții și de har să fie o sursă de energie pentru toți cei care au nevoie.
Pr. Florin Jitaru