La casa surorilor carmelite din Luncani (str. Slatina, com. Mărgineni, jud. Bacău), în perioada 16-18 martie 2007, se va desfăşura cel de-al doilea curs de formare pentru preşedinţii parohiali ai Acţiunii Catolice. Tema cursului va fi "Acţiunea Catolică - vocaţie şi misiune", iar motoul "A intrat să rămână cu ei" (Lc 24,30).

Scopul cursului este formarea preşedinţilor parohiali ca persoane responsabile, capabile să coordoneze şi să anime asociaţia parohială.

La această activitate va fi prezentă doar o singură persoană din parohie, adică preşedintele AC ales de adunarea parohială şi care, de altfel, a participat şi la primul curs de formare, desfăşurat în luna noiembrie 2006.

Înscrierea se va face până la 11 martie 2007, la Anca Lucaci (tel. 0722.910922, e-mail: [email protected], [email protected]).

Taxa de participare este de 30 lei de persoană, pentru toată perioada cursului (taxa reprezintă doar jumătate din cheltuielile prevăzute pentru această activitate, cealaltă jumătate fiind suportată de dieceză şi asociaţia diecezană).

Program

  • Vineri, 16 martie

  • 15.00 - Primirea grupurilor;

  • 18.00 - Vesperele;

  • 18.30 - Sfânta Liturghie;

  • 19.30 - Cina;

  • 20.30 - Calea Crucii

  • Program de cunoaştere - Sr. Silvia Brandiu;

  • 22.30 - Rugăciunea de seară.

  • Sâmbătă, 17 martie

    • 07.00 - Trezirea;

    • 08.00 - Micul dejun;

    • 09.00 - Laudele;

    • 09.15 - Vocaţia laicală în Biserică - pr. Felix Roca;

    • 10.00 - Pauză;

    • 10.30 - Laicii în parohie - pr. Felix Roca;

    • 11.30 - Pregătirea Liturghiei (ocazii de spovezi);

    • 12.00 - Sfânta Liturghie;

    • 13.00 - Prânzul;

    • 15.00 - Managementul unei organizaţii - Anca Lucaci

    • 16.00 - Pauză;

    • 16.30 - Laboratoare de lucru;

    • 18.00 - Prezentarea în plen a concluziilor laboratoarelor;

    • 19.30 - Cina;

    • 20.30 - Seară de dezbatere: AC IAŞI - provocări şi perspective (discuţii organizatorice);

    • 22.00 - Rugăciunea de seară.

  • Duminică, 18 martie

    • 07.00 - Trezirea;

    • 08.00 - Micul dejun;

    • 09.00 - Rugăciunea de dimineaţă;

    • 09.15 - Program spiritual - Sr. Silvia Brandiu;

    • 10.00 - Pauză;

    • 10.30 - Sfânta Liturghie;

    • 11.45 - Evaluarea întâlnirii;

    • 13.00 - Prânzul;

    • Plecarea participanţilor

    Anca Lucaci