Vineri, 22 decembrie 2017, ne-am adunat plini de bucurie toţi cercetaşii din Moldova pentru a participa la ceremonialul intitulat "Lumina păcii de la Betleem" ce a avut loc la catedrala catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.

Cercetaşii au participat la a 22-a ediţie a acestui ceremonial. Anul acesta lumina a fost împărţită pe data de 16 decembrie la Viena, unde a fost prezentă şi delegaţia României, formată din 40 de lideri, seniori, exploratori, temerari şi câţiva părinţi însoţitori din Bucureşti, Râmnicu-Vâlcea, Constanţa, Bacău şi Pildeşti.

Printre participanţi s-a numărat şi Veridiana Mîrţ, lider din Centrul Local "Adormirea Maicii Domnului" Pildeşti, ea aducând lumina de la Viena la Iaşi, unde a fost celebrată sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, în cadrul căreia cercetaşii au participat activ. Predica a fost susţinută de părintele Leonard Farcaş, lider cercetaş, care ne-a explicat ce înseamnă adevărata lumină şi rolul ei în vieţile noastre. De asemenea, ne-a fost prezentată misiunea noastră, şi anume aceea de a fi făuritori de lumină.

După sfânta Liturghie, activitatea din cadrul ceremonialului a fost continuată cu ambianţa creată de cântarea colindelor pentru episcopii Petru Gherghel şi Aurel Percă. Fiind în atmosfera Crăciunului, ne-am bucurat şi ne-am simţit bine împreună. După colinde, a urmat un moment animat cu jocuri, care a favorizat prietenia între participanţi.

La Pildeşti ceremonia de împărţire a luminii a avut loc tot la 22 decembrie, în cadrul Liturghiei de seară. În parohiile catolice din Roman: "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", "Fericitul Ieremia", "Inima Neprihănitei" şi "Isus, Bunul Păstor", Lumina păcii a ajuns, sâmbătă, 23 decembrie, de unde au putut să o ia şi cei interesaţi să o aibă acasă în seara de Crăciun.

Aşadar, şi anul acesta proiectul "Lumina Păcii de la Betleem" a reprezentat o reuşită pentru că şi-a îndeplinit scopul, acela de a ne aduce bucurie şi speranţă în suflet şi de a fi făuritori de lumină.

Diana Mîrţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 decembrie: Lumina păcii de la Betleem a ajuns la Iaşi, Roman şi Pildeşti