Lleida (Spania): Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului
Duminică, 24 septembrie 2023, Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Lleida a fost gazda celebrării Euharistiei în cadrul Zilei Mondiale a Migrantului şi a Refugiatului, aflată la cea de-a 109-a ediţie.
Celebrată de PS Salvador Jiménez, episcopul Diecezei de Lleida, Liturghia a reprezentat un moment de întâlnire pentru toţi aceia care, dincolo de experienţa migratorie personală şi propriile probleme, îşi dedică din timpul şi energia lor pentru a colabora în parohiile gazdă.
Diversitatea a fost vizibilă încă din primul moment, mulţi dintre participanţi purtând cu drag costumele populare specifice.
Aruncând o privire în biserica plină până la refuz, îţi puteai da seama de mozaicul diversităţii. Acelaşi lucru se putea observa ascultând cântările şi lecturile, fiecare cu accentul său, lucru care te făcea să te simţi parte din poporul lui Dumnezeu, popor aflat în călătoria către un "noi" mai mare şi mai inclusiv. Grupul românilor catolici a prezentat icoana Fericitului Ieremia, încredinţându-i toate rugăciunile şi implorând protecţia sa asupra tuturor românilor aflaţi în străinătate.
Liturghia a fost o bună ocazie pentru a mulţumi Domnului pentru toate acele persoane pe care ni le-a pus în drum şi pentru a cere ca fiecare persoană să se simtă liberă pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte viaţa lui: să emigreze sau să rămână.
Clementina Budău
* * *
A 109-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului 24 septembrie 2023