La, 26 mai 2017, ultima vineri din lună, a fost celebrată în catedrala din Iaşi, o sfântă Liturghie cu intenţia de rugăciune pentru bolnavi şi pentru structurile socio-caritative care se îngrijesc de cei aflaţi în suferinţă. La Liturghia celebrată de pr. Eugen Robu, responsabil cu Pastoraţia Sanitară, s-au unit cu noi în rugăciune Congregaţia Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe, Congregaţia Surorile Providenţei, Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului Nostru Isus Cristos, Surorile Misionare Ale Pătimirii Lui Isus, Surorile Săracilor "Don Morinello".
Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară în colaborare cu Centrul Diecezan Caritas Iaşi a organizat sâmbătă, 29 aprilie 2017, o întâlnire cu asociaţiile şi congregaţiile din Dieceza de Iaşi care oferă servicii sociale şi medicale persoanelor aflate în suferinţă.
Participanţii au decis constituirea în cadrul unei reţele pentru a fi o voce în interesul bolnavilor, pentru a putea face propuneri şi sugestii în ce priveşte legislaţia şi alte aspecte privind funcţionarea serviciilor. Scopul înfiinţării reţelei reprezintă colaborarea şi susţinerea activităţilor socio-caritative desfăşurate la nivel diecezan pentru cei bolnavi prin organizarea de cursuri, pelerinaje, zile de reculegere, etc.
La întâlnirea care a avut loc, am propus mai multe acţiuni comune. Una dintre ele este celebrarea sfintei Liturghii în bisericile locale, în fiecare ultimă vineri din lună (acolo unde există un serviciu socio-medical), cu intenţia de rugăciune pentru bolnavi şi pentru structurile socio-caritative care se îngrijesc de cei aflaţi în suferinţă.
Toate persoanele care lucrează în domeniul sanitar sau asistă persoane bolnave sunt îndemnate să se unească în rugăciune la sfânta Liturghie, în fiecare ultimă vineri din lună.
Ataşăm modelul rugăciunii lucrătorului sanitar care se poate recita la această Liturghie.
* * *
Rugăciunea lucrătorului sanitar
Doamne Isuse,
Medic divin, care în viaţa pământească ai demonstrat o predilecţie şi o iubire specială pentru cei care suferă şi care cred în misterul de vindecare, ajută-ne să ne pregătim ca întotdeauna să ameliorăm suferinţele fraţilor noştri. Conştienţi de marea misiune care ne este încredinţată, fă ca în îndeplinirea de zi cu zi a serviciului, să fim un instrument de milostivire şi dragoste. Luminează mintea noastră, ghidează mâinile noastre, fă ca în inimile noastre să avem compasiune şi compasiune. Asigură-ne ca în fiecare pesoană să ştim cum să discernem caracteristicile creaţiei divine.
Fă-ne Doamne, samariteni buni, gata să acceptăm, să tratăm, să consolăm pe cei pe care îi întâlnim în activitatea noastră. Urmând exemplul sfinţilor, ajută-ne, să oferim o generoasă contribuţie la perfecţionarea constantă a structurilor de ocrotire a sănătăţii.
Binecuvântează munca noastră şi acordă-ne întotdeauna darul iubirii, de a servi pe fraţii noştri bolnavi ca la sfârşitul pelerinajului nostru pământesc să putem contempla întâlnirea cu Tine în glorioasa Împărăţie cu bucurie şi pace veşnică. Amin.
(Adaptată după rugăciunea medicului catolic, Vatican, 29 iunie 2000, Ioan Paul al II-lea)
* * *
Antonina Dogariu, coordonator diecezan,
Programul "Servicii de Ingrijire la Domiciliu"
Centrul Diecezan Caritas Iaşi