Lespezi: Invitaţie la "Ziua Familiei"
Parohia Romano-Catolică "Sfânta Ana" din Lespezi organizează sâmbătă, 3 august 2024, cea de-a XI-a Întâlnire Diecezană a Familiei. Cu această ocazie invită toate familiile din Dieceza de Iaşi să participe la un moment de rugăciune, aprofundare şi comuniune. Considerăm că această întâlnire are în vedere o sensibilizare mai puternică a familiilor noastre care sunt invitate să păstreze şi să aprofundeze acea identitate şi demnitate date de Dumnezeu familiei, motiv pentru care îi aducem mereu împreună slavă şi recunoştinţă.
Anul trecut, la propunerea Oficiului pentru Familii, oficiu condus de către părintele Felician Tiba, comunitatea din Lespezi a acceptat cu inimă deschisă ca sâmbătă, 3 august 2024 să găzduiască cea de-a XI-a întâlnire a familiilor din Dieceza de Iaşi.
"Biserica, familia lui Dumnezeu", tema pastorală a acestui an, să ne găsească pe toţi uniţi, ca o "familie de familii" în care să putem descoperi îmbrăţişarea ei maternă, dar şi grija predilectă de a educa, forma şi însoţi familiile noastre atât de încercate de noile ideologii moderne ale relativismului, hedonismului, consumismului şi secularismului care distrug, lovesc sau rănesc familia creştină. Comuniunea pe care o realizăm să fie dovada grăitoare şi mărturia frumoasă pe care o dăm lumii cu privire la normalitatea şi valorile credinţei noastre în ascultare şi supunere bucuroasă faţă de voinţa lui Dumnezeu.
Tot cu acelaşi sentiment de deschidere şi bucurie, noi, comunitatea din Lespezi, invităm familiile din Dieceza de Iaşi la această întâlnire pentru a-i mulţumi în primul rând lui Dumnezeu pentru acest mare dar al familiei.
De asemenea, ne simţim onoraţi să-l avem în mijlocul nostru şi pe păstorul Diecezei de Iaşi, precum şi pe toţi preoţii, păstori de suflete, dar şi călăuzitori de familii.
Pentru ca această întâlnire să fie cât mai rodnică din punct de vedere spiritual, vom asculta şi învăţăturile părintelui Emile Georges Kouveglo (profesor la Universitatea Pontificală din Lateran - Roma şi colaborator la Dicasterul pentru Cler din Vatican), care ne va prezenta cateheza zilei.
Observând dorinţa diecezei de a da un impuls, dar şi un suflu nou familiei, considerăm extrem de necesare aceste întâlniri anuale şi în acelaşi timp ne simţim onoraţi să fim împreună în această zi. De aceea, întreaga comunitate din Lespezi, împreună cu preoţii din parohie, vă invită la această sărbătoare dedicată ca "Ziua Familiei", dar mai ales la o zi pentru familii.
Vă aşteptăm cu drag!
Pr. Emanuel Lucaci şi pr. Mihai Chichiriţă
* * *
Invitaţie la întâlnirea anuală a familiilor din Dieceza de Iaşi
A XI-a Întâlnire Diecezană a Familiilor va avea loc în Parohia Lespezi