Anul acesta, Întâlnirea Diecezană a Familiilor va avea loc în Parohia Lespezi (BC) sâmbătă, 3 august 2024, începând cu ora 9.30, şi va avea tema: "Biserica, familia lui Dumnezeu".

Cateheza zilei va fi ţinută de către pr. Emile Georges Kouveglo, originar din Republica Benin, profesor la Universitatea Pontificală din Lateran, Italia, şi colaborator la Dicasterul pentru Cler din Vatican.

Prin Botez noi devenim fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, fraţi ai lui Cristos şi temple ale Duhului Sfânt. Botezul ne introduce în marea familie a lui Dumnezeu care este Biserica. Aşa cum ştim din Catehismul Bisericii Catolice, Biserica este formată din toţi cei botezaţi. Pentru că avem acelaşi Crez, participăm la aceleaşi sacramente, avem aceleaşi izvoare ale credinţei, suntem îndreptăţiţi să ne simţim în Biserică ca într-o mare familie.

Şi cum orice Tată se bucură să-şi vadă copiii adunaţi la aceeaşi masă, la Lespezi, familiile din Dieceza de Iaşi, împreună cu păstorul ei, se vor aduna în jurul mesei euharistice şi în jurul cuvântului lui Dumnezeu pentru a trăi un moment unic şi profund.

Prin urmare, sâmbătă, 3 august, începând cu ora 9.30, familiile din Dieceza de Iaşi sunt aşteptate la Lespezi pentru cea de-a XI-a Întâlnire Diecezană a Familiilor.

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei