Prin scrisoarea apostolică în formă de motu proprio, papa Francisc a instituit în ziua de 15 august 2016, Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă.
Papa l-a numit prefect al noului dicaster pe Mons. Kevin Joseph Farrell, până acum episcop de Dallas, Statele Unite ale Americii.
Noul dicaster, după cum afirmă motu proprio al papei Francisc, "Sedula Mater" (Mamă grijulie), îşi va asuma, începând cu 1 septembrie, competenţe şi funcţii care au aparţinut până în acest moment Consiliului Pontifical pentru Laici şi Consiliului Pontifical pentru Familii, care vor înceta să mai existe.
Este vorba - scrie papa - de a adapta dicasteriile Curiei Romane "la situaţiile timpului nostru", adaptându-le la "necesităţile Bisericii Universale". Şi mai ales, continuă să sublinieze papa, să se "ofere susţinere şi ajutor laicilor, familiei şi vieţii", "pentru ca să fie o mărturie activă a evangheliei în timpul nostru, ca şi expresie a bunătăţii Mântuitorului".
- Cine este Mons. Kevin Joseph Farell?
S-a născut în ziua de 2 septembrie 1947 la Dublin, în Irlanda. A intrat în Congregaţia Legionarii lui Cristos în anul 1966 şi a fost hirotonit preot în ziua de 24 decembrie 1978.
În anul 1984 a fost încardinat în Arhidieceza de Washington, unde a slujit ca vicar parohial şi paroh pentru puţin timp; director al Centrului Catolic Spaniol (1986); director executiv regent al mai multor organizaţii caritative catolice (1987-1988) şi secretar pentru Afaceri Financiare (1989-2001).
Numit episcop de Rusuccuru şi auxiliar de Washington în ziua de 28 decembrie 2001, a primit consacrarea episcopală anul următor, în ziua de 11 februarie. A slujit ca vicar general şi administrator şi moderator al Curiei. În 2007 a fost numit episcop de Dallas.
- Care au celelalte numiri?
Papa l-a numit pe Mons. Vincenzo Paglia, cel care a fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familii, ca preşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă şi Mare Cancelar al Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Studii despre Căsătorie şi Familie, conform unei derogări de la articolul 6, din statutul acestui institut.
Ca decan al Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Studii despre Căsătorie şi Familie, conform art. 8 din statut, papa l-a numit pe Mons. Pierangelo Sequeri, actualmente decan al Facultăţii Teologice din Milano.
După cum relatează Radio Vatican, atât Academia Pontificală pentru Viaţă, cât şi Institutul Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Studii despre Căsătorie şi Familie, amândouă vor fi anexate noului dicaster, după cum afirmă statutul noului organism, aprobat ad experimentum de papa în luna iunie, ţinându-se cont de competenţa lor.
Derogarea de la articolul 6 din statutul Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Studii despre Căsătorie şi Familie (din 1 februarie 2011), se referă la faptul că Marele Cancelar al Universităţii Pontificale din Lateran era şi Mare Cancelar al Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Studii despre Căsătorie şi Familie. Aşadar, Marele Cancelar al Universităţii Pontificale din Lateran, cardinalul Augustino Vallini, începând cu 1 septembrie, va înceta să mai fie Mare Cancelar al Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru Studii despre Căsătorie şi Familie.
Mons. Paglia îi succedă la conducerea Academiei pentru Viaţă Mons. Ignacio Carrasco de Paula, în timp ce Mons. Sequeri îi succede Mons. Livio Melina.
Papa a trimis o scrisoare personală Mons. Paglia în care subliniază că "a se apleca asupra rănilor omului, pentru a le descoperi, a le îngriji şi a le vindeca, este misiunea unei Biserici încrezătoare în lumina şi forţa lui Cristos cel Înviat, capabilă să înfrunte şi locurile unde se află tensiuni sau conflicte, asemenea unui "spital de campanie", care trăieşte, anunţă şi realizează misiunea sa de mântuire şi de vindecare, tocmai acolo unde viaţa indivizilor este cel mai lovită din cauza noilor culturi, ale competiţiei şi ale consumului".
Papa îi cere Mons. Paglia să se implice "într-o manieră nouă în aprofundarea şi în difuzarea magisteriului, confruntându-se cu provocările culturii contemporane". "Ambientul reflexiei - scrie Papa - să fie periferiile; chiar şi în studiul teologic să nu se lase la o parte perspectiva pastorală, ca şi atenţia faţă de rănile umanităţii".
În vederea unui astfel de scop, observă papa, este important "să se favorizeze dialogul cordial şi concret cu alte institute ştiinţifice şi centre academice, chiar şi în mediul ecumenic sau interreligios, fie de inspiraţie creştină, fie de alte tradiţii culturale şi religioase".
În sfârşit, pontiful îi aminteşte Mons. Paglia că cele două instituţii coordonate de către el vor fi legate cu noul Dicaster pentru Laici, Familie şi Viaţă: "Multe din argumente - explică el - vor reveni noului dicaster care se va ocupa de pastoraţia sanitară. Misiunea ta, aşadar, va trebui să aibă loc în armonie cu ambele dicastere, ţinând cont în mod reciproc de competenţe şi în spiritul bunei colaborări care călăuzeşte activitatea organismelor şi slujirilor Sfântului Scaun".
Papa îndeamnă aşadar să se ocupe de noile provocări cu privire la valoarea vieţii: "Mă refer la diversele aspecte care privesc grija faţă de demnitatea persoanei umane în diversele etape ale existenţei ei, respectul reciproc dintre genuri şi generaţii, apărarea demnităţii fiecărei fiinţe umane, promovarea unei calităţi a vieţii umane care se integreze valoarea materială şi spirituală, în perspectiva unei autentice "ecologii umane", care să ajute la găsirea unui echilibru originar al Creaţiei dintre persoana umană şi întregul univers".
(Sursa: Ziarul "Avenire", ediţia din 17 iulie 2016)
Traducere de pr. Felician Tiba
* * *