Un episcop canadian îşi serba primul aniversar al consacrării sale şi a dorit să fie înconjurat, cu această ocazie, de cât mai mulţi preoţi. I-a invitat apoi pe fiecare să spună ce aşteptări au avut de la el şi dacă s-au împlinit, măcar în parte. Unul mai curajos a spus: "Mă aşteptam, acum un an, la o mai mare organizare a diecezei. Au fost multe realizări frumoase, e adevărat, dar se putea şi mai mult..." . Un altul a zis: "Mă aşteptam la nişte discursuri mai elevate, mai teologice. A fost destul de bine, dar cred că se putea şi mai bine". Un altul a spus: "În momentul consacrării mă gândeam că poate o să fie un episcop care să mă iubească şi să mă aprecieze şi pe mine. În acest an am simţit atâta iubire şi căldură sufletească cum nu am simţit nici din partea tatălui meu. Mi-aţi fost cel mai iubitor păstor. Mai mult de atâta nu se putea!".
Şi la Iaşi azi, 11 noiembrie 2022, e sărbătoare. Ne amintim cu plăcere de acel 11 noiembrie 2021, o zi cu soare generos, sobor de episcopi, mulţime de preoţi din toată lumea, puhoi de lume: intra în rândul ierarhilor tânărul episcop Petru Sescu. A trecut un an de atunci...
Cred că mulţi azi pot afirma că s-au îmbogăţit sau au fost mângâiaţi de veselia pe care o emană zâmbetul său, mulţi preoţi i-au simţit apropierea şi încurajarea, mulţi creştini i-au simţit mâna şi vorba mângâietoare.
Pe de altă parte, au fost şi drumuri lungi, de-a lungul şi de-a latul Europei (ca o metafora ar putea spune "Europa e dieceza mea!") iar diasporenii au primit o gură de aer proaspăt de acasă.
Iar în aceste ultime săptămâni a fost la sursă, în Ţara Sfântă, pe urmele lui Isus, la picioarele Crucii pe Calvar şi pe Tabor ca apostolii, pentru a-şi încărca bateriile, pentru a-şi reîmprospăta forţele şi pentru a mulţumi pentru aceste 365 de zile de episcopat.
Concluzie: A fost un an frumos, cu har şi împliniri! Har Domnului!
Preasfinţite Petru, continuă la fel de deschis şi zâmbitor, cu credinţă, curaj şi, mai ales, cu veselie, aşa cum ţi-e şi deviza: "Servite Domino in laetitia!"
La mulţi ani, Preasfinţite, iar Domnul Sfânt, Maica Preacurată şi Sfânta Tereza să-ţi poarte mereu de grijă!
Ad multos felicesque annos!
Pr. Iosif Dorcu
* * *
Iaşi: La mulţi ani pentru PS Petru Sescu, la un an de la hirotonirea episcopală (11 noiembrie 2022)
