Celebrarea Zilelor Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi a adus în prim plan imaginea întâiului ei episcop: Nicolae Iosif Camilli. De numele său sunt strâns legate: înfiinţarea Diecezei de Iaşi şi a Seminarului diecezan, apariţia primelor reviste catolice din Moldova, ridicarea unor biserici semeţe, orientarea pietăţii credincioşilor către sfânta Fecioară Maria, o amplă vizită pastorală, reorganizarea parohiilor, numeroase acte pastorale etc.
Nicolae Iosif s-a născut în Italia, la Monterubbiano - Marche, la 23 aprilie 1840, fiind singurul copil al soţilor Anton şi Roza Camilli. După ce a terminat şcoala elementară, a intrat în mănăstirea franciscană din localitatea natală, fiind transferat apoi la Osimo, unde a făcut noviciatul. În ziua de 3 aprilie 1857, a făcut profesiunea solemnă, după care a fost trimis în mănăstirea din Recanati. Studiile filozofice şi teologice le-a absolvit în oraşul Ascoli, unde a fost hirotonit preot, la 4 decembrie 1863.
După ce a activat 10 ani în Italia, la 3 aprilie 1873, părintele Camilli a fost trimis în Moldova, unde a lucrat timp de opt ani ca preot misionar, mai cu seamă în oraşul Iaşi, unde a fost duhovnic al călugăriţelor din Congregaţia Notre Dame de Sion şi s-a ocupat de catehizarea elevelor de la şcoala surorilor.
La 16 septembrie 1881, papa Leon al XIII-lea l-a numit episcop titular de Mosynopolis şi vizitator apostolic al Moldovei, iar apoi - o dată cu înfiinţarea Diecezei de Iaşi -, la 27 iunie 1884, episcop de Iaşi.
Misiunea principală pe care i-a încredinţat-o papa a fost aceea de a ridica un cler indigen pentru pastoraţia catolicilor de la răsărit de Carpaţi, ceea ce impunea înfiinţarea unui seminar. Cu ajutorul părinţilor iezuiţi, la 29 septembrie 1886, episcopul Camilli a deschis Seminarul diecezan din Iaşi. Zelul deosebit pe care îl avea în organizarea diecezei l-a dus la unele neînţelegeri cu clerul franciscan. Întrucât nu a găsit alte soluţii pentru rezolvarea tensiunilor iscate, la 10 mai 1894, episcopul a demisionat de la conducerea Diecezei de Iaşi. Totuşi, înainte de a părăsi Moldova a dorit să-i sfinţească subdiaconi pe primii elevi ai seminarului, eveniment ce a avut loc la 20 noiembrie 1894. Înainte de a pleca din ţară, guvernul şi regele Carol I l-au decorat pe episcopul Camilli cu ordinul Coroana României, iar ziarele "Timpul" şi "Independence Roumaine" l-au apreciat mult pentru activitatea desfăşurată în Dieceza de Iaşi.
Din capitala Moldovei, episcopul Camilli a mers în cea a Italiei, unde a stat la dispoziţia Scaunului Apostolic timp de 10 ani. La 25 decembrie 1895, a fost numit episcop in partibus de Gadara, iar la 25 februarie 1901, papa Leon al XIII-lea l-a numit arhiepiscop titular de Tomis.
După plecarea episcopului Dominic Jaquet din Moldova, papa Pius al X-lea i-a încredinţat pentru a doua oară conducerea Episcopiei de Iaşi, la 30 august 1904. Revenind în Moldova, la 16 decembrie 1904, arhiepiscopul Camilli a găsit situaţia mult schimbată. De aceea, la 3 ianuarie 1907, a încredinţat conducerea Seminarului din Iaşi preoţilor diecezani şi l-a transferat în clădirea Institutului "Cipariu".
Datorită meritelor deosebite, în anul 1906, papa Pius al X-lea l-a distins cu demnitatea de senator roman şi asistent la tronul pontifical.
În perioada celei de-a doua păstoriri, arhiepiscopul Camilli s-a îngrijit mult de reorganizarea diecezei, a efectuat o amplă vizită pastorală (în anul 1907), a reglementat funcţionarea dascălilor catolici, a reglementat corespondenţa bisericească locală şi arhivele parohiale, a binecuvântat apariţia revistelor "Lumina creştinului" şi "Viaţa" etc.
În urma unei boli îndelungate, în ziua de 30 decembrie 1915, arhiepiscopul Camilli a părăsit această viaţă, lăsând posterităţii o lucrare pe care a susţinut-o din răsputeri. A fost înmormântat în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi. La moartea sa, "mulţi ieşeni au simţit că din mijlocul lor a dispărut călugărul cuvios, vrednicul ierarh, bunul român..., ce a fost episcopul Camilli".
Pr. Alois Moraru
