Sâmbătă, 23 aprilie, s-au împlinit 165 de ani de naşterea episcopului Nicolae-Iosif Camilli, primul păstor al Episcopiei de Iaşi. De numele său sunt legate înfiinţarea Diecezei de Iaşi şi a Seminarului diecezan, apariţia primelor reviste catolice din Moldova, ridicarea unor biserici, reorganizarea parohiilor, numeroase acte pastorale etc.
Episcopul Nicolae-Iosif Camilli s-a născut în Italia, la Monterubbiano (Marche), la 23 aprilie 1840. După terminarea şcolii elementare, a intrat în mănăstirea franciscană din localitatea natală, fiind transferat apoi la Osimo, unde a făcut noviciatul. A făcut profesiunea solemnă la 3 aprilie 1857, fiind apoi trimis în mănăstirea din Recanati. Studiile filozofice şi teologice le-a absolvit în oraşul Ascoli şi a fost hirotonit preot la 4 decembrie 1863.
După ce a activat 10 ani în Italia, la 3 aprilie 1873, părintele Camilli a fost trimis în Moldova, unde a lucrat timp de opt ani ca preot misionar, mai ales la Iaşi, unde a fost duhovnic al călugăriţelor din Congregaţia "Notre Dame de Sion" şi s-a ocupat de catehizarea elevelor de la şcoala surorilor.
La 16 septembrie 1881, papa Leon al XIII-lea l-a numit episcop titular de Mosynopolis şi vizitator apostolic al Moldovei, iar apoi episcop de Iaşi, o dată cu înfiinţarea acestei dieceze. Misiunea principală pe care i-a încredinţat-o papa a fost aceea de a ridica un cler indigen pentru pastoraţia catolicilor de la răsărit de Carpaţi, ceea ce impunea înfiinţarea unui seminar. Cu ajutorul părinţilor iezuiţi, la 29 septembrie 1886, episcopul Camilli a deschis Seminarul din Iaşi. La 10 mai 1894, a demisionat de la conducerea diecezei. Înainte de a părăsi Moldova, a dorit să-i sfinţească subdiaconi pe primii elevi ai seminarului, eveniment ce a avut loc la 20 noiembrie 1894. Înainte de a pleca din ţară, guvernul şi regele Carol I l-au decorat cu ordinul Coroana României, iar ziarele "Timpul" şi "Independence Roumaine" l-au apreciat pentru activitatea desfăşurată în Dieceza de Iaşi.
Din capitala Moldovei, episcopul Camilli a mers în cea a Italiei, unde a stat la dispoziţia Scaunului Apostolic timp de 10 ani. La 25 decembrie 1895, a fost numit episcop in partibus de Gadara, iar la 25 februarie 1901, papa Leon al XIII-lea l-a numit arhiepiscop titular de Tomis.
După plecarea episcopului Dominic Jaquet din Moldova, papa Pius al X-lea i-a încredinţat pentru a doua oară conducerea Episcopiei de Iaşi, la 30 august 1904. Revenind în Moldova, la 16 decembrie 1904, arhiepiscopul Camilli a găsit situaţia mult schimbată. De aceea, la 3 ianuarie 1907, a încredinţat conducerea Seminarului din Iaşi preoţilor diecezani şi l-a transferat în clădirea Institutului "Cipariu". În anul 1906, papa Pius al X-lea l-a distins cu demnitatea de senator roman şi asistent la tronul pontifical.
În perioada celei de-a doua păstoriri, arhiepiscopul Camilli s-a îngrijit mult de reorganizarea diecezei, a efectuat o amplă vizită pastorală (1907), a reglementat funcţionarea dascălilor catolici, corespondenţa bisericească locală şi arhivele parohiale, a binecuvântat apariţia revistelor "Lumina creştinului" şi "Viaţa" etc.
În urma unei boli îndelungate, la 30 decembrie 1915, arhiepiscopul Camilli îşi încheia pelerinajul pământesc, fiind înmormântat în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi.
