Acţiunea Catolică din Parohia Djebonoua (Coasta de Fildeş) a organizat un campus de formare, în perioada 11-13 aprilie 2008, la Konzo, la 7 km de parohie.

Întrucât în patru sate activităţile Acţiunii Catolice au început anul acesta, acest campus a avut scopul de a pune bazele metodei Acţiunii Catolice.

Au participat mai bine de 150 de acţionari. Au venit mulţi la această formare pentru că preţul participării a fost foarte redus.

Vremea a fost excelentă, aşa încât toate activităţile s-au desfăşurat conform programului. Au participat responsabili din alte parohii, precum şi responsabilii arhidiecezani.

Campusul a fost folositor tuturor participanţilor.

Am celebrat zilnic sfânta Liturghie cu ei, am făcut chiar şi o cateheză pe tema importanţei sfintei Liturghii în viaţa unui creştin.

Sperăm ca activităţile Acţiunii Catolice să fie rodnice în satele unde am început până acum pentru ca şi alte sate să fie interesate de aceste activităţi care ne apropie de Dumnezeu, ne fac să descoperim talentele pe care Dumnezeu le-a sădit în noi şi fac din noi adevăraţi mărturisitori ai lui Isus Cristos.

Pr. Gabriel Cimpoeşu