În fiecare asociaţie, dar în special într-o asociaţie creştină care dezvoltă acţiuni caritabile şi sociale, devine foarte importantă energia venită din acţiunile spirituale, din mesajul evanghelic ce hrăneşte entuziasmul voluntarilor.

În urmă cu 24 de ani, membrii Asociaţiei Kolping Moldova au iniţiat această acţiune spirituală, Calea crucii, pe un traseu plin de simboluri ale suferinţei, Dealul Ciciola din satul Valea Mare, judeţul Bacău. În fiecare an, înainte de Săptămâna Mare, suntem acolo; dacă vremea este prielnică, urcăm pe deal, dacă nu, rămânem în Biserica "Sfântul Mihail" din Valea Mare.

Anul acesta, sâmbătă, 27 martie 2021, am avut un timp foarte frumos care a compensat parcă dificilul moment de anul trecut când nu am fost prezenţi la Valea Mare din cauza pandemiei.

Părintele paroh, Iosif Dămătăr, ne-a primit cu multă deschidere şi în acest an.

Îi mulţumim pentru prezentarea unui scurt istoric al bisericii şi pentru sprijinul acordat în reuşita acestei acţiuni.

Au fost prezenţi voluntari din Bacău, Bârlad, Ferăstrău, Ploscuţeni, Oituz, precum şi câteva cadre medicale din Bacău. Am avut bucuria să avem prezenţi şi un grup de tineri din diferite ţări care participă pentru 6 luni într-un proiect internaţional de tineret în satul Hîrja lângă Oituz.

Părintele Ştefan Ciubotaru, praesesul asociaţiei, ne-a vorbit atât de frumos despre importanţa şi bucuria sărbătorii pascale în acest context greu pentru omenire.

Mulţumim tuturor celor care au fost alături pe Calea crucii şi ne dorim cu toţii ca anul viitor când Asociaţia Kolping Moldova va aniversa 30 de ani de la înfiinţare să putem urca din nou pe drumul crucii alături de Isus.

Corneliu Bulai

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 martie: Kolping Moldova: Calea crucii, ediţia a XXIV-a, pe dealul Ciciola