Comunitatea catolică din Iugani, în frunte cu pr. Marcel Blaj, paroh, pr. Anton Dancă şi Petre Antăluţ, primarul comunei Mirceşti, a celebrat Ziua Naţională a României (1 decembrie 2009) la Monumentul Eroilor din satul Iugani, începând cu ora 11.00.

La această celebrare religioasă şi culturală au participat credincioşi din Iugani şi Mirceşti şi copii de la Şcoala Iugani, împreună cu profesorii de la şcoală.

Celebrarea s-a desfăşurat după următorul program:

  • intonarea imnului de stat al României

  • salutul rostit de primarul comunei Mirceşti

  • pomenirea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă în Cel de-al Doilea Război Mondial

  • requiem pentru eroi

  • mărturia unui veteran de război care a participat la Cel de-al Doilea Război Mondial

  • un mic program artistic susţinut de elevii claselor a IV-a din Iugani

  • depunere de coroane de flori

  • o agapă frăţească la Căminul cultural din Iugani

Pr. Marcel Blaj

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 decembrie: Iugani: Cinstirea eroilor