Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman în colaborare cu Centrul de Cercetare Ecumenică şi Dialog Interreligios "Pax et unitas" şi Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" organizează joi, 19 ianuarie 2017, o sesiune ecumenică în aula "Pr. Petru Albert" şi un moment de rugăciune ecumenic în Capela Institutului.
În cadrul săptămânii de rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, Institutul Franciscan propune, aşadar, o sesiune ecumenică, sub titlul "Reconciliere. Iubirea lui Cristos ne constrânge" (cf. 2Cor 5,14-20), moderată de către pr. lect. univ. dr. Mihai Gal, OFMConv. şi în cadrul căreia vor conferenţia pr. prof. dr. Mihăiţă Popovici, pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu, OFMConv. şi pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv. Sesiunea ecumenică va începe de la ora 16:00 şi va fi deschis de salutul inaugural al pr. Marius-Petru Bîlha, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan.
Conferinţele din cadrul acestei sesiuni ecumenice ne propun câteva reflecţii şi evaluări ale Ortodoxiei în timpurile prezente, anumite repere istorice ale refacerii unităţii creştinilor, dar şi provocările resimţite în vremurile actuale.
Sesiunea ecumenică va include, la final, un moment de rugăciune în Capela Institutului începând cu ora 18:30.
Vă aşteptăm cu drag!
Pr. Maximilian Pal
* * *
Program:
Moderator: Pr. lect. univ. dr. Mihai GAL, OFMConv.
16.00 - Salutul inaugural
Pr. Marius Petru BÎLHA, OFMConv., Rectorul Institutului
16.15 - Ortodoxia în mileniul al treilea
Pr. prof. dr. Mihăiţă POPOVICI
17.00 - Încercări de refacere a unităţii creştinilor. Repere istorice
Pr. lect. univ. dr. Sebastian DIACU, OFMConv.
17.30 - "Reconciliere - iubirea lui Cristos ne constrânge": provocările timpului actual
Pr. prof. univ. dr. Iosif BISOC, OFMConv.
18.00-18.30 Pauză
18.30 - Moment de rugăciune ecumenic în Capela Institutului
Loc de desfăşurare:
Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman
Str. Ştefan cel Mare, 268/B
Aula Pr. Petru Albert
Responsabili:
Pr. Marius Petru BÎLHA, OFMConv.
Pr. asist. univ. dr. Adrian MĂGDICI, OFMConv.
Pr. prof. univ. dr. Iosif BISOC, OFMConv.
