Italia: Trei familii celebrate în comunitatea româno-catolică din Parma: 10, 30 şi 35 de ani de căsătorie
Duminică, 25 ianuarie 2026, în Parohia "Sacro Cuore" din oraşul Parma (Italia), comunitatea româno-catolică locală a trăit un moment de profundă emoţie şi comuniune spirituală, celebrând fidelitatea şi iubirea a trei familii care au marcat 10, 30 şi 35 de ani de căsătorie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Ionuţ-Gabriel Giurgică, acela care a însoţit cu binecuvântare şi cuvânt de încurajare aceste familii ce dau mărturie despre sacramentul Căsătoriei ca drum de sfinţenie şi dăruire.
Ceremonia a fost marcată de momente deosebite: binecuvântarea familiilor, oferirea diplomelor aniversare şi a florilor, dar mai ales prezenţa comunităţii care a înconjurat cu drag şi respect aceste exemple de statornicie. Atmosfera a fost întregită de portul tradiţional românesc purtat de unii dintre participanţi, aducând un omagiu rădăcinilor şi identităţii noastre.
În liniştea bisericii, între lumina vitraliilor şi emoţia celor prezenţi, s-a simţit că fidelitatea este o frumuseţe rară. Cele trei familii sărbătorite au adus în comunitatea noastră o rază de speranţă: iubirea adevărată nu se consumă, ci creşte.
Într-un timp în care valorile familiei sunt adesea puse la încercare, astfel de sărbători devin nu doar prilej de bucurie, ci şi semn profetic: iubirea care durează este posibilă, iar Dumnezeu o binecuvântează.
Comunitatea din Parma continuă astfel să fie un spaţiu viu de credinţă, tradiţie şi comuniune.
Cristina Andrici
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 ianuarie: Italia: Trei familii celebrate în comunitatea româno-catolică din Parma: 10, 30 şi 35 de ani de căsătorie