© Vatican Media

ÎPS Benoni Ambăruş, arhiepiscop de Matera-Irsina şi episcop de Tricario (Italia), originar din Dieceza de Iaşi, a devenit preşedinte al Caritas Italia, după ce a fost ales, marţi, 26 mai 2026, preşedinte al Comisiei Episcopale pentru Slujirea Carităţii şi a Sănătăţii de către Adunarea Generală a Conferinţei Episcopilor Catolici din Italia (CEI), reunită între 25 şi 28 mai 2026.

Prin această numire Mons. Benoni preia şi preşedinţia Caritas Italiana, pentru un mandat de 5 ani, în conformitate cu statutul acestei instituţii caritative. A mai fost la conducerea Caritas Roma ca director adjunct din 2018, apoi director până în 2021.

Mons. Ambarus s-a născut la 22 septembrie 1974 în Şomuşca, judeţul Bacău (România). După ce a urmat cursurile Seminarului din Iaşi (România) şi ale Seminarului Pontifical Roman Major, a obţinut bacalaureatul în Teologie. Ulterior, a obţinut licenţa în Teologie Dogmatică la Universitatea Pontificală "Gregoriana" din Roma.

A fost hirotonit preot la 29 iunie 2000 pentru Dieceza de Iaşi, fiind încardinat în Dieceza de Roma în anul 2007.

A îndeplinit următoarele funcţii: educator la Seminarul Pontifical Roman Major (2001-2004); colaborator în Parohia "San Frumenzio ai Prati Fiscali", Roma (2004-2007); vicar parohial la "San Frumenzio ai Prati Fiscali" (2007-2010) şi la "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae", Roma (2010-2012); paroh la "Sfinţii Elisabeta şi Zaharia", Roma (2012-2021); director adjunct (2017) şi, ulterior, director (2018) al Caritas Roma. La 20 martie 2021 a fost numit episcop auxiliar de Roma, fiindu-i atribuit scaunul titular de Tronto, şi a primit consacrarea episcopală pe 2 mai, în acelaşi an.

În Vicariatul Romei şi-a desfăşurat slujirea episcopală ca responsabil al Domeniului Diaconiei Carităţii, director al Pastoraţiei Sanitare şi al Pastoraţiei Închisorilor, preşedinte al Fundaţiei Caritas Roma. În cadrul Conferinţei Episcopale Italiene a fost secretar al Comisiei pentru Migraţie, în timp ce în Conferinţa Episcopală Regională este episcop delegat pentru migraţie şi episcop delegat pentru caritate.

Caritas Italiana primeşte cu recunoştinţă această numire şi îi adresează Monseniorului Ambarus o urare cordială de drum bun. În comuniune cu Biserica italiană şi împreună cu reţeaua structurilor Caritas diecezane, îşi confirmă disponibilitatea de a continua slujirea prin ascultare, proximitate şi animare a comunităţilor, alături de persoanele şi teritoriile cele mai fragile, pentru ca mărturia carităţii să continue să genereze parcursuri de coresponsabilitate şi speranţă.

(După comunicatul Caritas Italiana din 26 mai 2026)

Traducere de Ovidiu Bişog