PS Benoni Ambăruş, cetăţean de onoare al judeţului Bacău

PS Benoni Ambăruş, episcop auxiliar de Roma, a fost numit vineri, 28 aprilie 2023, cetăţean de onoare al judeţului Bacău, în urma votului unanim acordat pentru conferirea acestui titlu de către consilierii judeţeni, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea.

Acesta a subliniat că "este un demers dificil să sintetizezi în câteva rânduri toată activitatea caritabilă şi sacerdotală a PS Benoni Ambăruş. Este evident faptul că implicarea şi dăruirea Excelenţei Sale aduc cinste judeţului Bacău, locul în care s-a născut şi a copilărit". La aceste cuvinte apreciative a adăugat şi aceste gânduri care exprimă înalta consideraţie de care se bucură figura episcopului: "Consider că PS Benoni Ambăruş este un model care inspiră, cu atât mai mult cu cât este singurul păstor român de suflete din istoria Bisericii care a primit vreodată numirea papei ca episcop (auxiliar n.r.) în Cetatea Eternă".

Acordarea titlului de "cetăţean de onoare" este făcută în virtutea meritelor deosebite şi a notorietăţii pe care o capătă activitatea unei persoane în plan local, judeţean sau internaţional, ţinându-se cont şi de faptul că ea este născută sau domiciliată în localitatea pentru care i se conferă acest titlu.

Amintim că PS Benoni Ambăruş s-a născut la 22 septembrie 1974 şi provine din localitatea Somuşca (judeţul Bacău). A fost numit episcop auxiliar de Roma la 20 martie 2021, de către Papa Francisc, primind hirotonirea episcopală la 2 mai 2021 în Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran". Printre misiunile importante care îi revin în această calitate sunt: activităţile caritabile, coordonarea Centrului Misionar Diecezan şi pastoraţia migranţilor. El s-a remarcat de-a lungul timpul prin sensibilitatea deosebită pe care a avut-o faţă de cei săraci şi nevoiaşi.

Îi prezentăm felicitările noastre pentru conferirea acestui titlu şi-i dorim binecuvântarea Păstorului suprem, Isus Cristos, în toate activităţile pastorale pe care le întreprinde în numele lui Dumnezeu şi al Bisericii.

Pr. Cristian Diac

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Somuşca: Primiţia Preasfinţitului Benoni Ambăruş

ERCIS FM: "Interviul săptămânii" cu PS Benoni Ambăruş, episcop auxiliar de Roma

ERCIS FM: Interviu cu PS Benoni Ambăruş, noul episcop auxiliar de Roma

ERCIS FM: Ediţie specială "Dimineţi împreună" despre consacrarea Mons. Benoni Ambăruş ca episcop auxiliar de Roma

Numirea părintelui Benoni Ambăruş ca episcop auxiliar de Roma (20 martie 2021)

Stema PS Mons. Benoni Ambăruş, episcop titular de Tronto, auxiliar de Roma, delegat pentru Caritas şi Pastoraţia Migranţilor